Halep și Niculescu – în turul trei al turneului de la Indian Wells





Simona Halep a câştigat meciul cu Vania King (202 WTA), din turul 2 de la Indian Wells, cu scorul de 6-1, 6-1, şi va juca, luni dimineaţă, contra Ekaterinei Makarova (32 WTA).
Meciul nu a avut istoric şi s-a încheiat în 56 de minute. Urmărită din tribune de Nadia Comăneci, câştigătoarea turneului în 2015 a avut singurele emoţii în chiar debutul meciului, atunci când americanca King a făcut rapid un rebreak şi a egalat la unu în primul set, conform Mediafax.
Victoria de sâmbătă dimineaţa este abia a treia înregistrată de Halep în 2016, în circuitul WTA, din 7 partide jucate.
Monica Niculescu (34 WTA) s-a calificat şi ea în turul trei, învingând-o pe Heather Watson (Marea Britanie, 53 WTA) cu scorul de 6-4, 2-6, 6-2.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.