Trei bărbați aflați în urmărire generală, prinși la vama Nădlac
Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Oradea au depistat şi predat autorităţilor competente trei bărbaţi (cetăţeni români) care figurau în bazele de date ca fiind urmăriţi general.
În data de 2 martie, ora 02.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, călătorind ca pasager într-un autoturism Citroen, cetăţeanul român Samir R. în vârstă de 48 de ani din jud. Vîlcea.
Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului este emis de către autorităţile franceze un mandat european de arestare, acesta având de executat o pedeapsă de 1 an pentru efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
Câteva ore mai târziu, la 10.20, la acelaşi punct de trecere a frontierei s-a cetăţeanul român Cătălin M., în vârstă de 36 de ani, din mun. Bucureşti.
Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului sunt emise două mandate de arestare, ţări emitente Germania şi România, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în bandă.
Apoi, la ora 12.30, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, conducând o autoutilitară marca Mercedes, cetăţeanul român Marius Daniel A. în vârstă de 30 de ani, din jud. Alba.
Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului este emis un mandat de arestare , ţară emitentă Germania, pentru săvârşirea de infracţiuni contra ordinii şi siguranţei publice.
Persoanele în cauză au fost predate unor echipe de poliţişti din cadrul I.P.J Arad în vederea luării măsurilor legale ce se impun.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)