Geani dă în judecată ANI! – pentru incomba… ăăă… incapab… ăăă… cam așa ceva (POZE)





Am vrut să fac pariu cu Nepotu` că Geanina n-o să știe să-l pronunțe corect pe „incompatibilitate” la propria ei conferință de presă despre incompatibilitatea pe care i-a găsiti-o tanti ANI. N-o vrut să parieze dragul de el… că „râde ciob de oală spartă” cică… și el numai ce-o scrântit-o într-un articol recent, dând în titlul„incombatibilitate”… ceea ce sună chiar simpatic, de altfel. Oricum, greu cu incompatibilitatea asta… nu numai de pronunțat! Să-ți zică o instituție a statului că ești incompatibil… tu, de-al statului fiind… chiar te poate arunca într-o depresie bacoviană faza!
Prin urmare, ca-n Bacovia a fost la conferința de presă a Geaninei Pistru de la partid… „De trei zile mă uit în poștă – și nimic!…” – cum frumos a versificat chiar amfitrioana. Afară ploua-vreme-de-beție, ziariștii din sală mâncau niște pizza-ce-să-facă-și-ei… mai pe fundal un vals de Chopin lipsea și puteai turna un film artistic -„Depresie de doamnă, toamna” – de la mama lui.
„Mie nu mi-a venit nimic, dar a apărut pe toate site-urile! O să dau în judecată ANI! N-am făcut, de când sunt, afaceri cu statul!” – mai că s-a jurat doamna de partid și de stat… „Nu mă consider incomba… ăăă… incapab… ăăă… incopab – vă rog, reluați… că nu-mi iese nicicum pe drum cuvântul ăsta… deși l-am tot repetat, chiar și la telefon cu soțul” – n-a reușit, până la urmă, să evite momentul, doamna Geani… și, pe bune, chiar e de înțeles… să nu fim răi și să dezvoltăm mai mult decât e (ne)cazul!…
A fost o amărâtă de conferință de presă despre ceva confuz într-o zi bacoviană… ceva ușor ubliabil…
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)