Crimă oribilă în această dimineață într-un complex studențesc! Viktor a fost înjunghiat și incendiat (FOTO)





O crimă oribilă a avut loc în această dimineață în complexul studențesc din Iași. Victima este un student din Republica Moldova, Viktor Nour, care studia la FEAA. Suspectul este tot un student, Aurelian Giosan, originar din municipiul Roman.
„În această dimineață un incident grav s-a petrecut într-o cameră din Căminul C4 din Copou al Universității Alexandru Ioan Cuza, în care locuiau cinci studenți cu vârste de aproximativ 20 de ani. La fața locului a intervenit un echipaj de Pompieri și un echipaj medical. Unul dintre studenți a răspuns manevrelor de resuscitare a doctorilor, iar în aceste momente se încearcă resuscitarea celui de-al doilea”, scria azi dimineață bzi.ro.
Pacientul, G.H., în vârstă de 20 de ani, a fost dus la Spitalul Spiridon și este în stare critică, prognosticul medicilor fiind rezervat. Cea mai gravă plagă este în zona ficatului, acesta prezentând plăgi multiple prin înjunghiere, scrie Bună Ziua Iași.
Suspectul se numește Aurelian Giosan și este dat în urmărire generală. Viktor Nour se pare că a fost înjunghiat de mai multe ori în spate și avea arsuri la nivelul picioarelor.
FOTO: Aurelian Giosan, suspectul în crima de la Iași
Surse din cămin au declarat pentru bzi.ro că studentul găsit mort și cel care acum este în sala de operații au fost încuiați în cameră. Astfel, după ce i-a înjunghiat și a pornit incendiul, agresorul a încuiat victimele în cameră. Tot din spusele martorilor reiese că studentul moldovean se numește Viktor Nour.
„Din marturia unui student, intr-o camera de camin din C4, doi studenti au fost injunghiati de un al treilea. De asemenea, acesta a fugit, nu inainte de a da foc la camera. Pompierii si cei de la SMURD au ajuns in jurul orei 7.03. Din nefericire, unul dintre tinerii injunghiati, care era din Republica Moldova, chiar daca s-a incercat resuscitarea lui timp de aproape o ora, a murit. Cel de-al doilea a fost transportat la terapie intensiva. Toti sunt studenti la Facultatea de Economie si Administrare a Afacerilor, in anul I. La acest moment acestea sunt datele obtinute pe baza marturiei facute de unul dintre studentii din camera de camin unde s-a petrecut incidentul”, a mentionat Bogdan Eduard Plescan, director administrativ UAIC, pentru bzi.ro.
Comentariile portalului
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.
E normal ca politicienii sa fie primii care au acces la impartitul luminii, trebuie să lumineze calea spre furt!