Un om de știință stabilit în Belgia dezvăluie tratamentele inumane la care sunt supuși pacienții Spitalului TBC Arad. (Scrisoare deschisă către dr. Dana Olar, șefa Secției Pneumologie)
Ne permitem astăzi, miercuri, 28 octombrie, obrăznicia jurnalistică de a deschide și face publică o scrisoare primită aseară pe emailul privat, fără a fi curioși de replica celui căruia îi este adresată – fiind conștienți că ne expunem acuzelor de subiectivism și nerespectare a principiului, sacru în drept, „audiatur et altera pars”. Ne permitem asta în primul rând că ne aflăm în regim de urgență… de „news alert”… de ASTĂZI – pentru că mâine ar putea fi prea târziu… după cum veți citi în rândurile pe care o cititoare nativ arădeancă, trăită în acest oraș o jumătate de viață și actualmente rezident în Belgia, la Antwerp, are și curaj, și dovezi să și le asume.
Expeditorul, Ligia Monica Mateiu este „Senior Bioinformatics Scientist at VIB, Department of molecular genetics (Past: KU Leuven and University of Antwerpen, Belgium”; Studied at University of Alberta Past: IUSS Pavia and Universitatea de Medicina si Farmacie Timisoara) – așa cum putem citi pe contul ei de Facebook… aproape public, pentru că oameni de acest gen nu au nimic de ascuns, având, nu-i așa?, chiar cu ce se lăuda în materie de carieră… de evoluție personală. Pe parcursul citirii scrisorii (din care nu am scos decât două substantive proprii – în rest, copiind-o exact), veți citi și „harta caracterului” celui care scrie…
Expeditorul, Ligia Monica Mateiu este „Senior Bioinformatics Scientist at VIB, Department of molecular genetics (Past: KU Leuven and University of Antwerpen, Belgium”; Studied at University of Alberta Past: IUSS Pavia and Universitatea de Medicina si Farmacie Timisoara) – așa cum putem citi pe contul ei de Facebook… aproape public, pentru că oameni de acest gen nu au nimic de ascuns, având, nu-i așa?, chiar cu ce se lăuda în materie de carieră… de evoluție personală. Pe parcursul citirii scrisorii (din care nu am scos decât două substantive proprii – în rest, copiind-o exact), veți citi și „harta caracterului” celui care scrie…
Scrisoarea îndreptată atenției publice este cu și despre doctor Dana Cristina Olar, medic şef secţie Pneumologie în cadrul Spitalului Judeţean Arad – iar pe noi ne-a lipit de scaun de indignare, de greață față de orice are legătură cu sistemul medical de stat în Aradul ăsta absolut criminal condus (insistăm pe Arad ca să nu diseminăm problema și să generalizăm retoric). Pe doamna asta nu ne-am mai obosit s-o sunăm din mai multe motive: unul – și cel mai important – e că până răspunde ea în scris la chestia asta, poate să moară omul; al doilea ar fi lunga documentare pe care o avem raportată la persoana și profesionalismul – mai ales pe plan administrativ – personajului; al treilea, că într-un scurt „search” pe Google, obligatoriu pentru împrospătarea cunoștințelor despre activitatea pe online a Danei Olar, am dat peste interviul ăsta. Ne-am dus să vomităm și am decis, încă o dată, a nu știu câta oară pe parcursul a un an și jumătate de Special Arad, că… scuze… dar noi nu discutăm cu asemenea personaje… chiar nu ne lasă conștiința deontologică.
SCRISOARE DESCHISĂ:
Bunicul a primit un ultimatum de la d-na Dr. Olar, medic primar. M-am hotarat sa va scriu. Totusi nu am fost chiar niste sirieni in orasul Arad, asa ca merita povestea lui auzita.
Am absolvit Liceul Sanitar si Facultatea de Medicina Timisoara, sora mea este asistenta la Hemodializa unde sunt tratati si bolnavi de 85-90 de ani. Mama, acum pensionara, a fost o viata profesoara la Scoala Generala nr 1. Motivul pentru care am renuntat la a practica medicina inca din 1999 a fost exact neputiinta pe care o simteai ca om si medic pe in fata unu sistem medical foarte defect. Mi-am petrecut verile ca studenta la chirurgie plastica la Spitalul Judetean cu Dr. Frimu, pe vremea cind nu se auzise de voluntariat. Iubeam medicina pina cind tatal meu a ajuns in reanimare de repetate ori si eram singurul om treaz noaptea pe acea sectie. Mi-am dat seama ce se intimpla si nu am regretat niciodata ca nu am practicat medicina. Ma bucur ca mi-am pastrat integritatea ca om si respectul fata de cei care imi cer opinia sau imi solicita ajutorul in munca de zi cu zi. Acum ma simt ca o randunica intr-o iarna foarte adanca si grea, intr-o Siberie de pe un satelit al lui Jupiter si care incearca sa ajunga pe o planeta indepartata. Sunt epuizata de cit am plins de miercurea trecuta…
Luni dimineata, in 19 Octombrie, sora si mama au sunat la UPU pentru ca bunicul de 93 de ani si 8 luni a facut edem pulmonar acut. Au fost foarte prompti si a fost in urgenta la Spitalul Judetean nu mult dupa aceea. Trecind peste faza in care i s-au dat „jegurile” de haine ale bunicului inapoi mamei (cei care au bunici batrini stiu ca ei isi tin hainele bune in dulap si prefera sa foloseasca hainele cusute si rascusute de ei, si pe linga asta nu cred ca este cod de eticheta la urgenta), a fost trimis pentru internare la Pneumologie TBC (un alt spital al saracilor) din cauza pneumoniei de care suferea. Probabil cei de la urgente stiau ca nu exista aspirator pulmonar in Spitalul de Pneumologie.
In spital a fost tratat cu cefort si avea medicatie pentru problemele cardiace care insoteau pneumonia. Era in salon de 8 paturi, internat cu inca alti 5 pacienti cu virste mai putin de 40 de ani, cu o exceptie parca.
Marti dimineata am vorbit cu el la telefon; i-am zis ca vin si eu vineri si era extrem de bucuros ca vin peste weekend la el la spital, in ideea sa o ajut pe mama si pe sora. Era intr-o stare foarte buna. Cei din salon pot confirma tot ce spun aici. Bunica, de 90 de ani acum in noiembrie, era singura pe acasa in timpul cit mama si sora era cu bunicul in aceasta situatie extrem de deosebita pentru el, fiind pentru prima data in viata lui internat.
Marti noaptea bunicul s-a luat la povesti din viata lui foarte bogata (vremea regelui, perioada de la Gherla, cantor, misionar ortodox…) impreuna cu infirmiera si cei din salon pina la 2 noaptea, fara ca cineva sa ii spuna batrinului ca trebuie sa se linisteasca si sa doarma ca nu e la fel de tinar ca si restul. Miercuri la amiaza, probabil pe baza starii de oboseala, nimeni din familie nestiind ca noaptea trecuta batrinul nu dormise, a facut un atac cerebral ischemic. Din acest moment incepe o poveste foarte trista care ma va urmari toata viata… Bunicul respira bine singur, cu ritm cardiac sustinut bine batut. Deschidea ochii, era constient, fara probleme motorii pe partea dreapta. Era incarcat pulmonar din cauza pneumoniei, trebuia aspirat. Pacat ca spitalul specializat pe probleme de pneumologie nu are aspirator de secretii pulmonare… Nu a putut fi aspirat si a trecut pe regimul prin perfuzie doar cu glucoza si cefort… De ce nu s-a cerut salvarea dacă nu au cu ce aspira să îl ducă pe o secție de ATI sau în UPU? Practic a fost lasat sa moara… Eu cind am ajuns la el vineri inca nu era totul pierdut. L-am tinut de mina si mingiiat cele 3 zile cit am fost acolo intr-una si am plins si pling de neputiinta in care am fost pusa de a il vedea cum se sufoca din cauza secretiilor.Domnilor, omul asta a fost victima atitor de multe sisteme… Nu a fost internat niciodata, a cotizat zeci de ani la acest sistem medical care i-a oferit doar indiferenta. Am vorbit cu medicul de garda pe care l-am prins vineri, dr. Sas, si mi-a spus ca nu e pacientul lui si ca d-na Dr. Olar stie cel mai bine ce sa ii administreze. Nu trebuia sa ii dea spitalul ci doar sa zica ce sa ii luam, din pix!!!! Dar a tine pixul in mina iti trebuie un pic de interes si omenie. Nu a avut aport nutritiv sau medicamentos de nici un fel, deci firesc ca nu era vorba de a-l ajuta. A fost lasat sa moara, pe scurt.
Acum, cind scriu (marti, 28 Octombrie, seara – n.red.) el inca e in coma, cu foarte multe procese ireversibile instalate, deci nu mai poate fi vorba de nimic cu ce sa il ajut. Eu m-am reintors la lucru si vin inapoi in Arad luni. Dr Olar i-a facut o criza de isteriei mamei azi dindu-i ultimatum mamei ca daca nu moare bunicul pina vineri sa il duca acasa, ca ea si-a ingrijit parintii si soacra si ca sant firme private asociate cu spitalul care sa o ajute. Sunt mai multe intrebari si chestiuni care as dori sa le adresez doamnei doctor, fara sa ii reamintesc ca bunicul nu a fost internat in coma la ea pe sectie.
Cit crede ca poate trai un pacient de 93 de ani cu 1 l de glucoza, cefort si vitamine pe zi?
Cu ce crede ca abuzeaza bunicul meu de sistemul medical si de bunatatea ei? Daca a mai facut si acte la fel de ilegale ca acesta de a-l tine pe bunic pina ii vine sfarsitul? De ce crede ca mama nu si-a ingrijit parintii? De aceea l-a dus la spital ca sa ii acorde o ultima sansa, cu care d-na dr Olar si-a mai indeplinit o data misiunea de calau.
Va scriu pentru ca sub nici o forma nu pot accepta ideea de a fi aruncat din spital daca rezista sarmanul pina dupa ziua de vineri. In cite mizerii si nedreptati se intimpla, as dori sa mai faca domna Doctor o nelegiure si sa il lase sa isi duca ultimele zile acolo unde macar oxigen pe masca are. Tratamentul de baza in spitalul acesta este indiferenta si aceea care pot face ceva pentru un bolnav doar folosind pixul si-au pierdut ultimele franturi de omenie si respect pentru un cetatean al Romaniei care inca avea speranta de a se vindeca. Mama si noi am asistat neputincioase cum se stinge bunicul ca o luminare din mult prea mult bun simt, pe considerentul ca doctorul pe a carui semnatura este bunicul stie ce face.
Comentariile portalului
De toată jena este comentariul dvs., rodul unei idei preconcepute, născute fără să fi citit sau înțeles ce am scris eu. Am explicat că și un alt (...)
<3.
Imparțialitatea nu înseamnă să facem jocurile unui anumit candidat care consideră că presa românească este cumva sub nivelul măriei sale. Cine a spus că nu ne-am documentat? (...)