Accident sau suicid? Claudiu Tofan a murit la 22 de ani, la o zi după aniversarea sa





Un grav accident de circulaţie s-a produs aseară pe drumul naţional 65 Piteşti-Slatina, pe raza comunei Albota. Șoferul unui autoturism marca Ford, care se deplasa de la Piteşti către Albota, a pătruns pe contrasens, din motive neştiute, şi a intrat direct într-un tir.
În urma impactului autoturismul a fost proiectat într-un şanţ betonat de pe partea dreaptă, iar şoferul, Tofan Claudiu Ştefan, în vârstă de 22 de ani din Mioveni, a decedat. Claudiu, cel care se face vinovat de producerea accidentului, împlinise marți 22 de ani.
„Nu există nicio urmă de frânare”, spun martorii accidentului, în timp ce polițiștii iau în calcul și sinuciderea victimei.
Comentariile portalului
Așa cu ne-am obișnuit în ultimii zeci de ani, și de această dată trebuie sa alegem răul cel mai mic. Este interesant de remarcat cum s-a pus (...)
Lipseste d-l Tokes Laszlo din lista aia, era cel mai relevant reprezentant al unei "Biserici maghiare", interesant cum unii iredentisti fac pe altii extremisti in schimb e fascinant cum este (...)
Bai prostule nu George Simion este de vina ci gunoaie care gândesc că ține adică UE cara vrea distrugerea României și a Poporului Român prin reprezentanții (...)