Pepsi va lansa telefoane mobile și accesorii în China





PepsiCo lucrează cu un partener asiatic pentru a lansa o linie de telefoane mobile și accesorii în China, în următoarele luni.
Potrivit InCont, compania de băuturi carbogazoase nu intenționează, totuși, să intre pe piața operațiunilor de producție a telefoanelor mobile.
„Disponibil doar în China, acest efort este similar cu cel al altor produse sub licența Pepsi, lansate recent la nivel global, care includ articole de îmbrăcăminte și accesorii”, a spus purtătorul de cuvânt.
El nu a dezvăluit identitatea partenerului cu care va lucra Pepsi și nici alte detalii cu privire la viitorul telefon.
Mobipicker a fost primul care a dezvăluit că PepsiCo va lansa un smartphone, denumit Pepsi P1, în 20 octombrie.
Viitorul telefon va avea un display de 5,5 inch, o cameră frontală de 5 megapixeli și una dorsală de 13 megapixeli, un procesor de 1,7 GHz și un spațiu de stocare de 16 GB.
PepsiCo are o gamă variată de licențe în mai multe categorii de produse. Anul trecut, compania a încheiat parteneriate cu producătorul danez de echipamente stereo și TV Bang & Olufsen precum și cu producătorul italian de încălțăminte Del Toro pentru o gamă de produse destinate campaniei sale pe segmentul fotbalului.
În România, Pepsi este reprezentată de Pepsi Americas, care a intrat pe piața locală prin preluarea Quadrant-Amroq Beverages, fostul îmbuteliator local al băuturilor PepsiCo, pe care l-a integrat în anul 2006. Compania este, în prezent, al doilea mare jucător pe piața locală de soft drinks.
PS: Imaginea principală reprezintă doar o variantă speculativă
Comentariile portalului
beneficiarul are un diriginte de santier care semneaza fiecare etapa, cf proiect. Raspunderea este a acestuia...daca accepta greselile executantului si a proiectantului.
Singurii bugetari ce si merita salariile cu adevarat si nu asteapta nimic de la nimeni!! Pacat ca statul. Roman si Arahat isi bat joc de ei....
Asa este la noi , te gandesti prima data la beneficiile lor nu a cetatenilor , a bolnavilor . Dacă tot s-a construit un spital nou trebuiau sa-l faca la o 100 km de (...)