Direct la Urgență! Bercu, fotbalist la Șoimii Lipova, spitalizat după meciul de la Zăbrani





Panică în vestiarul echipei Șoimii Lipova, sâmbătă, după remiza obținută la Zăbrani, scor 0-0, într-un meci din Liga a 4-a. Marcel Bercu (foto, cel în albastru), fost fotbalist la Zăbrani, care din vară joacă pentru Lipova, și-a pierdut cunoștința după ce a fost lovit violent cu mingea în cap de unul dintre adversari.
S-a întâmplat în minutul 80 al jocului, atunci când un jucător al gazdelor a expediat un șut puternic iar mingea a întâlnit în traiectoria ei capul lui Bercu, aflat la 2-3 metri distanță. „Arbitrul a venit la mine și m-a întrebat dacă trebuie chemat medicul. Am răspuns că nu, dar, sincer, nu mai știu ce s-a întâmplat în ultimele zece minute. Am citit pe site-ul celor de la Zăbrani că am avut o centrare periculoasă în ultimul minut. Nu mai îmi aduc aminte…”, spune fotbalistul.
Problemele acestuia au fost depistate imediat după încheierea partidei. Colegii săi au văzut un comportament ciudat la jucător și au început să îi pună întrebări. „Marci, ce a făcut România cu Finlanda?”, a fost una dintre întrebările la care jucătorul nu a știut răspunsul. „Unde ești?”, sau „când ai ieșit în oraș și cu cine?”, iar Bercu privea în gol, fără a fi în stare să dea un răspuns.
A fost transportat la Urgențe la Spitalul Clinic Județean Arad, dar aici s-a lovit de alte probleme. Se cunosc problemele din sistemul medical românesc și implicit cel arădean, dar în astfel de momente realizăm cât de vulnerabili suntem în fața sorții, mai ales când depindem de felul în care funcționează acest sistem.
În Arad, în weekend, nu funcționează niciun tomograf. Unii spun că așa este de obicei, alții zic că de data aceasta a fost defect. Nici nu ne-am mai interesat de ce și cum, dar oricum ar fi, tot anormalitate se numește. Astfel, Marci Bercu a fost direcționat spre Timișoara, acolo unde exista un tomograf funcțional. Degeaba, însă… O singură ambulanță era de servici sâmbătă seara pe ruta Arad – Timișoara pentru transportul bolnavilor de la un spital la altul. Cum la ora 18 a transportat un alt bolnav, Bercu a trebuit să aștepte până la ora 23 (!) – cinci ore – ca să beneficieze de transport.
După investigații, Bercu și-a revenit, dar medicii i-au pus interdicție la efort timp de 30 de zile.
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)