marþi, 20 mai, 2025

Special Arad Logo

    Doliu la Arad: a murit Tibi Țiganu! „Nu am să vă spun cum a murit însă vă pot spune cum a trăit!”

    de Special Arad | 1 octombrie 2015, 12:02 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    3

    Știri Arad. Aradul a mai pierdut un om de valoare. După ce în urmă cu două zile a plecat dintre noi la cele veșnice Ștefan Deacu, fost mare jucător de handbal, astăzi a încetat din viață Tiberiu Țiganu la vârsta de 66 de ani.

    Profesor universitar şi cronicar sportiv, arădeanul a elaborat o lucrare curajoasă, o enciclopedie a sportului, o istorie unică şi ilustrată. S-a născut la 1 ianuarie 1949, a studiat la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Facultatea de Ştiinţe Economice și Academia Mondială de Turism de la Geneva, fiind apoi profesor universitar și metodist la clubul AMEFA Arad.

    A fost vicepreşedinte al Federaţiei de Tenis, apoi al celei de Lupte, participând la organizarea Universiadei din 1981. A văzut pe viu trei olimpiade, cea de la Munchen, cea de la Moscova şi pe cea de la Los Angeles, iar în anii ’70 a participat la dezvoltarea unui program UNESCO în Tunisia. A îndeplinit funcţia de vicepreşedinte la clubul „Astra Arad“, activând acum în cadrul aceleiaşi grupări, din postura de metodist. Are zeci de lucrări documentare publicate, toate în domeniul sportului şi turismului.

    În colaborare cu antrenorul emerit Gheorghe Biriş, a scris două cărţi vitale pentru istoria sportului arădean: “Clubul Sportiv Astra Arad la 90 de ani de activitate” şi “Olimpici arădeni”.

    A murit la o zi după ce iubitorii clubului UTA sărbătoreau 45 de ani de la eliminarea lui Feyenoord. Tibi Țiganu a dedicat un volum momentului din 1970, când alb-roşii au eliminat Feyenoord Rotterdam, pe atunci campioana intercontinentală și câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni.

    „Nu am să vă spun cum a murit însă vă pot spune cum a trăit!”, a scris pe pagina sa de facebook fiul său, Dan Țiganu, atașând și o fotografie cu ceea ce a fost tatăl său, Tibi Țiganu.

    tiganu 2

    Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    0 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.