Regulile examenului auto vor fi modificate din octombrie





Se schimbă regulile pentru obţinerea permisului de conducere, astfel că persoanele care vor susţine probele de la începutul lunii viitoare vor trebui să respecte prevederi noi.
În momentul de faţă, susţinerea examenului auto se poate face în termen de un an de la absolvirea cursurilor, iar cei care pică proba practică trebuie să treacă din nou de proba teoretică. Totuşi, această regulă va fi schimbată începând din 5 octombrie, după cum reiese din Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 97/2015, care va modifică procedura de examinare stabilită prin Ordinul MAI nr. 268/2010, scrie avocatnet.ro.
Mai exact, de la acea dată, persoanele care vor trece cu succes de proba teoretică, vor putea susţine proba practică de mai multe ori, în cazul în care o pică, în perioadă de valabilitate a cursurilor absolvite. În acest sens, candidaţii vor fi nevoiţi să achite taxa de examinare şi să facă cel puţin încă şase ore suplimentare de pregătire practică.
Comentariile portalului
Inchiziția a fost acum sute de ani. Suntem în 2025, cu pretenții de lume civilizată, evoluată.... inclusiv evoluată încât să nu vă adresați unei persoane pe care (...)
Da. Dar încă nu se știe data exactă. Aici aveți poziția centrului comercial: https://specialarad.ro/mesajul-conducerii-agora-mall-incendiu-sambata/
Identic cu ce face aialalta mizerie la FCC Icim...