Avertisment îngrozitor pentru România din partea șeicului Omar Bakri! Vezi ce amenințări face!





România ar putea fi o țintă pentru atacurile teroriste, după ce șeicul Omar Bakri a declarat că țara noastră este pământ islamic, iar musulmanii trebuie să îl elibereze.
„Odată ce Islamul a intrat pe un tărâm, acesta devine islamic și musulmanii sunt obligați să-l elibereze într-o zi. De exemplu, Spania este pământ islamic, la fel și Europa de est: România, Albania, Macedonia, Serbia, Kosovo şi Bosnia”, a precizat Omar Bakri într-un interviu pentru www.24chasa.bg, citat de Antena3.
„Din cauza trupelor sale din Afganistan şi Irak şi din cauza colaborării sale militare cu Israelul, Bulgaria devine şi o ţintă legitimă.”
„Noi credem că putem face atentate în inima Bulgariei. Putem să facem acest lucru şi în România şi în alte state. Asta depinde de tactica şi de strategia concretă”, a adăugat şeicul.
Omar Bakri este unul dintre cei mai importanţi militanţi islamici din lume. Bakri a avut un rol important în dezvoltarea mişcării Hizb ut-Tahrir în Marea Britanie. În urma atentatelor din Londra din 2004, el a părăsit Regatul Unit şi s-a stabilit în Liban.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.