Avioane militare americane au survolat Aradul (FOTO)





Știri Arad. Două avioane militare americane au survolat Aradul astăzi în jurul orei 11.30. Este vorba despre un elicopter militar american CH-47 Chinook și un avion Mc Donnell Douglas DC-9.
Scopul sosirii acestora la Arad are legătură cu aplicațiamilitară care are loc în aceste zile, în perioada 7-18 septembrie, în județul Arad, pe raza localităților Dud și Tauț. Exerciţiul are ca scop antrenarea în comun, într-o concepţie unitară, a militarilor din ţări membre ale NATO sau partenere, pentru menţinerea capacităţii operaţionale a structurilor şi îndeplinirea cerinţelor specifice de interoperabilitate şi standardizare ale Alianţei Nord-Atlantice şi ale Uniunii Europene.
Alături de militarii americani participă la exercițiul militar Batalionul 191 Infanterie „Col. Radu Golescu”. Cele două exerciţii de pregătire sunt numite „Platinum Linx 15.5”, cel la care participă şi o subunitate de militari americani ai US Marines Corps, iar al doilea este „Someș 15”.
Primul exercițiu se va încheia cu executarea tragerilor reale, în cadrul Zilei Distinşilor Vizitatori, din data de 16 septembrie, la care sunt invitate să participe nume importante din Ministerul Apărării Naţionale.
Fotografia de mai sus este realizată de Eugen Bora
Comentariile portalului
Proteste pentru ce?
Gică Ultras s-a văzut deja președinte după primul tur. Beția succesului i-a fost fatală , Șeful de Galerie a arătat între cele două tururi ca un candidat (...)
Nu e deloc inexplicabil. Mai citiți.