Șase morți după un accident înfiorător! O femeie gravidă printre victime (FOTO-VIDEO)
Șase persoane, printre care și o femeie însărcinată, și-au pierdut viața și alți circa 20 au fost răniți în nord-vestul Spaniei după ce un automobil care participa la un raliu a părăsit carosabilul și a intrat în mulțimea de spectatori, a anunțat Garda civilă, relatează AFP și Reuters.
O înregistrare difuzată de posturile de televiziune spaniole arată o mașină ieșind de pe drumul mărginit de arbori într-un nor de praf în timpul raliului automobilistic al La Coruna, organizat la Carral.
„Una dintre mașinile participante la raliu a părăsit drumul și a lovit spectatorii”, a declarat un purtător de cuvânt al Gărzii civile.
Poliția „a confirmat decesul a șase persoane, patru femei și doi bărbați. Una dintre femei era însărcinată”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
În jur de 20 de persoane au fost rănite, dintre care două „grav”, conform aceleiași surse.
Potrivit media spaniole, mașina care a intrat în mulțime era un Peugeot 206 XS. De asemenea, printre răniți s-ar afla și copii, relatează media locale. Pilotul și copilotul au scăpat nevătămați în urma accidentului.
Raliul automobilistic al La Coruna din regiunea Galicia este o competiție de o importanță relativ secundară, care nu face parte din campionatul mondial de raliu.
„Raliul La Coruna este în doliu. Condoleanțele mele rudelor și apropiaților victimelor și urări de refacere completă celor răniți”, a postat pe Twitter premierul Mariano Rajoy, care este originar din Galicia.
SURSA: AGERPRES/(AS — editor: Florin Ștefan)
Comentariile portalului
==TRIST DAR ADEVARAT -- SUSTZINUT DE TOATE DATELE STATISTICE ==ARADUL A DECAZUT LA NIVELUL ORASELOR MICI DIN BARAGAN SI OLTENIA == TRIST IMBATRANIT JEFUIT CONSTANT DE HAHALERELE FANARIOTE LOCALE CU SPITALE (...)
Iara ia rivis lucrarea :))))
== FETELE SE URCA PE BASCULANTE PE 7000-9000 LEI/LUNA IN MANA SI PUTORILE SE FAC POLITZAI PE 4000 LEI/LUNA == CAT DE PROST POTZI SA FI ? == SCARBA MI E -- CURIER (...)