Au ucis un tânăr de 29 de ani, dar primarul susține: „sunt copii cuminți!” (VIDEO)





Inima tânărului de 29 de ani, care a fost bătut cu sălbăticie de patru indivizi în Complexul Studenţesc din Timişoara, la începutul acestei săptămâni, s-a oprit ieri la amiază. „Pacientul a murit în jurul orei 15.00, a făcut stop cardiac”, a declarat medicul de gardă din Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara, în care tânărul a fost internat în ultimele zile, fiind într-o stare gravă, în comă profundă, pentru pressalert.ro.
Dan Ilincariu, asistent principal în cadrul secţiei ATI de la Spitalul Judeţean din Timișoara, a spus că nu s-a adus în discuţie posibilitatea prelevării de organe, asta pentru că pacientul nu a intrat în moarte cerebrală, înainte ca inima acestuia să nu mai bată.
Tânărul de 29 de ani a fost bătut în noaptea de duminică spre luni pe o alee din Complexul Studenţesc de patru indivizi. Din greşeală, victima l-a atins pe unul dintre agresori cu cotul, iar acesta, împreună cu prietenii săi, aflați sub influența băuturilor alcoolice, au început să-l lovească pe tânărul de 29 de ani cu pumnii şi picioarele, zdrobindu-i craniul. Cei patru agresori (foto sus) au fost arestaţi luni seara.
Mama unuia dintre băieții implicați în bătaia din Complexul Studentesc face apel la opinia publică. Ea cere să nu i se mai facă fiul criminal, sustinând că bătaia ar fi pornit de la victimă și nu invers. În plus, tot ea spune că tânărul bătut nu a fost lovit cu picioarele în cap, scrie viptim.ro.
Și primarul comunei Orțisoara, localitatea de baștină a trei dintre agresori, susține că aceștia sunt niște copii cuminți și că nu au provocat scandaluri vreodată.
Rudele bătăușilor spun și ele ca fiecare dintre părți are o vină, scrie viptim.ro.
FOTO: pressalert.ro
VIDEO: VIPTIM
https://youtu.be/s2Pl702UEV0
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)