Podul Traian va fi luminat după designul luminilor Podului Libertății din Budapesta
Podul Traian, monument istoric, va fi pus în valoare prin iluminat arhitectural. Operatorul serviciilor de iluminat public, compania ELBA, a finalizat proiectul tehnic. Designul luminilor a fost inspirat de cel al Podului Libertății din Budapesta, a cărui arhitectură a fost model pentru construcția podului nostru de pe Mureș.
„Continuăm programul de punere în valoare prin iluminat arhitectural a edificiilor monumentale și podurilor din municipiul Arad. Programul a început cu clădirea Palatului Administrativ urmată apoi de Podul Decebal, Teatrul Clasic, Biserica Minoriților, Noua Catedrală Ortodoxă, noua pasarelă pietonală, în scurt timp va fi Podul Traian iar următorul obiectiv pe care îl avem în vedere este Biserica Roșie”, a anunțat Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, în cadrul conferinței de presă susținute astăzi la Primărie.

Podul Traian din Arad
Podul Libertății din Budapesta



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)