Debut incendiar pentru Zilele Aradului 2015! (Foto+Video)





Prima zi de sărbătoare a orașului nostru dădea inițial toate semnele că va fi, spre tristețea tuturor, un rateu. După furtuna monstruoasă din noaptea precedentă, urmată de un cer mohorât, plin de nori gri care au oferit toată ziua averse, poate că mulți nu prea mai aveau speranțe pentru Zilele Aradului. Până și umbreluțele multicolore de pe Mețianu au fost învinse de ploaie, ele fiind demontate temporar datorită vântoaselor anunțate.
O zi tristă, cu prea puțin potențial de distracție.
Dar s-a lăsat seara, iar arădenii au hotărât că vremea urâtă nu îi va opri să-și celebreze prima zi festivă a orașului, așa că au ieșit în stradă.
Începând cu ora 21, platoul din fața Palatului Administrativ a devenit un adevărat „furnicar” de oameni, iar în fața lor Zilele Aradului 2015 au debutat cu un show de excepție, oferit mai întâi de trupa de dans X-Style. Dacă dansatorii au reușit să încingă atmosfera, ea mai apoi a luat efectiv foc, prin spectacolul incendiar al artiștilor companiei de teatru gestual și de imagine Famous Art, numit „Regatul”.
Povestea minimală a spectacolului – renașterea focului, cu toate simbolurile ce derivă din acesta: forță, sălbăticie, senzualitate, fascinație, magie – a fost redată prin mișcările talentaților jongleri ce-ți taie răsuflarea, care s-au folosit de flăcări mișcătoare, în diferite forme, pentru a obține efecte speciale, de la flame puternice la scântei mărunte, șerpuite sau licărinde. Pe lângă această întreagă desfătare vizuală, spectacolul a fost acompaniat de o muzică rezonantă, care dubla senzația de adrenalină dusă la extrem.
Un spectacol într-adevăr de excepție, păcat însă că nu s-a găsit o modalitate prin care toți cei prezenți să fi avut posibilitatea să-l și vadă, nu doar să asiste fizic. Show-ul fiind la nivelul solului, a putut fi văzut doar de cei îngrămădiți în jurul cercului înconjurat cu garduri, deci de un procent de maxim 20% din public. Montarea unui ecran de proiecție, care să permită tuturor să vadă ceva mai mult decât fum din acest eveniment, ar fi fost o soluție mai mult decât necesară.
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)