duminicã, 8 iunie, 2025

Special Arad Logo

    Cea de-a opta ediţie a Festivalului de Şah al Aradului debutează astăzi cu un simultan de şah în fața Primăriei

    de Special Arad | 5 august 2015, 9:41 AM | Sport

    0

    Astăzi debutează cea de-a opta ediţie a Festivalului de Şah al Aradului, competiţie care are loc între 6 şi 12 august la Sala Po­livalentă din Arad. 

    Consa­crat ca unul din cele mai mari festivaluri şahiste din ţară, Aradul atrage în fiecare vară sute de jucători din ţară şi străinătate. Cel mai important eveniment al festivalului rămâ­ne openul principal, Banca Fe­roviară – Astra Open la care s-au înscris deja peste 200 de par­tici­panţi din 16 ţări. 

    „Timp de o săptămână, vom asista însă la multe alte eve­nimente – două turnee de co­pii sub 8 şi sub 10 ani  (7-12 au­gust), un simultan extraordinar dat de marea maestră Corina Peptan (5 august), un super turneu de şah blitz cu omologare FIDE (8 august), un interesant turneu de Fischer Random (Sah960 – 6 august), inedite turnee de klotz sau şah combinat (ambele în 10 august), tur­neul şahiştilor la tenis de masă (11 august), patru seminarii şi prelegeri de şah gratuite cu mari maeştri internaţionali, de­mons­traţii de şah cu piese gigant, toa­te acestea constituindu-se într-un veritabil festival şahist”, de­cla­ră Alin Câmpeanu, organizatorul festivalului.  

    Openul principal – Banca Feroviara – Astra Open are pe lista de start 15 mari maeştri, un nou record pentru turneul ară­dean. „Dar frumuseţea tur­neului constă şi în faptul că în acelaşi turneu joacă jucători pro­fesionişti şi simpli amatori, existând numeroase premii şi pentru aceştia din urmă, chiar şi pentru jucătorii neclasificaţi” mai spune Alin Câmpeanu. 

    Competiţiile celor mici vor avea loc între 7 şi 12 august în aceeaşi locaţie şi se desfăşoară sub forma a două turnee open pentru copiii sub 8 ani (născuţi după 1 ianuarie 2007) şi sub 10 ani (născuţi după 1 ianuarie 2005). Dacă turneul principal este omologat de Federaţia In­ternaţională de Şah (FIDE) şi contează pentru calculul Elo, turneele de copii vor fi și ele omo­logate de Federația Româ­nă de Şah, putându-se astfel câş­tiga categorii sportive şi punc­te CIV. 

    La festival poate să parti­cipe orice iubitor al şahului, iar ju­cătorii nelegitimaţi se vor pu­tea legitima la unul din clubu­ri­le arădene până în ziua înce­pe­rii concursului. Informaţii şi în­scrieri la adresa de email arad­[email protected].

    „Festivalul de şah nu putea avea loc fără sprijinul principa­lilor parteneri şi sponsori Pri­mă­ria Municipiului Arad – Cen­trul Municipal de Cultură, Ban­ca Feroviara, Astra Vagoane Că­lători, Universitatea Aurel Vlai­cu precum şi alte societăţi comerciale”, concluzionează Alin Câmpeanu. 

    Corina Peptan deschide festivalul

    Festivalul debutează astăzi cu un simultan de şah susţinut de marea maestră Corina Pep­tan, de 10 ori câştigătoare a tit­lului naţional, fostă cvadruplă campioană mondială de ju­ni­oa­re. La simultanul care va începe la ora 18 pe platoul din faţa Pri­mă­riei vor participa oficialităţi arădene, reprezentanţi ai presei, cei mai de perspectivă ju­ni­ori ară­deni dar şi 4 amatori de şah care vor fi traşi la sorţi din rândul ce­lor care vor fi prezenţi la faţa locului la ora începerii simulta­nului.

    11825107_870087413085905_3302945732896398114_n

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.