sâmbãtã, 19 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    Finanțări PNDR și aspecte actuale privind concurența, pe 23 iulie la CCIA Arad

    de Special Arad | 21 iulie 2015, 2:15 PM | Știri Arad

    0

    Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad în parteneriat cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Arad (AFIR) și Consiliul Concurenței din România, organizează joi, 23 iulie 2015, începând cu ora 09:30, la sediul instituției de pe strada Cloșca nr. 5, un seminar complex care va trata actualități privind finanțările din cadrul PNDR și aspecte principale ale politicii concurenței în România.

    La seminar sunt invitați agenți economici privați, reprezentanți ai administrațiilor publice locale precum și persoanele fizice interesate de accesarea fondurilor europene prin noile măsuri lansate sau de problematicile concurențiale.

    În cadrul seminarului vor fi prezentate cele mai noi programe de finanțare nerambursabilă din perioada 2014-2020, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, cu precădere submăsura 4.1 ”Investiții în exploatații pomicole”, submăsura 4.2 ”Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole”, submăsura 4.2 ”Investiții în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol” și submăsura 6.3 ”Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”.

    De asemenea, reprezentanți ai Consiliului Concurenței din România vor aborda   tema ”Concurența, între teorie și practică”, aceasta fiind o premieră pentru CCIA Arad și este organizată în perspectiva în care președinția comitetului pentru Strategii de Dezvoltare Economică a Camerei de Comerț și Industrie a României, în cadrul căruia funcționează Comisia pentru Concurență, este deținută de președintele CCIA Arad, Gheorghe Seculici.

    Pentru o organizare eficientă, vă rugăm să confirmați participarea Dumneavoastră la eveniment, până cel târziu în data de 22.07.2015,  la adresa de email [email protected], detalii suplimentare la telefon: 0730.188.299.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.