Summitul extraordinar al UE a fost anulat





Summitul extraordinar al Uniunii Europene unde urma să se decidă dacă austeritatea propusă de Alexis Tsipras este suficientă pentru salvarea Greciei a fost anulat.
Anunţul în legătură cu anularea summitului a fost făcut de Donald Tusk, preşedintele Consiliului European.
Discuţiile vor continua în cadrul Eurogrupului.
Totodată, surse de la Cotroceni au precizat pentru Digi24 că preşedintele Klaus Iohannis, care se pregătea să ajungă la Bruxelles pentru această reuniune şi-a modificat programul pentru că întâlnirea a fost anulată.
Se discuta despre această posibilitate de câteva zile, pentru că Eurogrupul nu a ajuns la o concluzie privind Grecia.
Întâlnirea miniştrilor de Finanaţe din zona euro s-a încheiat ieri, fără consens, după nouă ore de discuţii tensionate.
În acest context, publicaţia britanică The Telegraph anunţă sumbru: „Mai sunt 24 de ore pentru a salva moneda euro din pragul colapsului”. Jurnaliştii susţin că Guvernul german a început deja pregătirile pentru ieşirea Greciei din Zona Euro, după ce ministrul de Finanţe a dat un ultimatum Atenei: „Ori vine cu o ofertă mai bună, ori părăseşte temporar uniunea monetară”.
Reuniunea de la Bruxelles a Eurogrupului a durat nouă ore, semn că discuţiile au fost extrem de intense.
Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogrupului: „Este foarte dificil, dar continuăm negocierile. Doar atât vă pot spune!”.
Sursa: Digi24.ro
Comentariile portalului
Au 27 ani de muncă, respectiv 30 de ani de muncă, nu este vârsta lor
Care ,,numeroase generatii".... au 27 și 30 de ani, câte generații puteau pregăti? Dar să nu umbrim munca lor. Felicitări
Uite cum fugem tot timpul Gică Galerie. 🤣A fugit și de la Antena 3, poate pt că de dimineața l-au nervat la nervii capului niste ,,scârbe" de ziariști (...)