Tinerii orașului readuc la viață muzica de cameră, acoperind Aradul cu mantia Romantismului…





În ultimii ani, în orașul nostru au apărut numeroase cvartete, toate având ca membrii, în mod surprinzător, tineri. Spunem în mod surprinzător, deoarece, în general, muzica clasică este asociată cu oamenii de la o anumită vârstă în sus.
Însă, spre fericirea și beneficiul mediului cultural arădean, muzica de cameră devine din ce în ce mai bine cotată, demonstrând că ea nu s-a stins în perioada Romantismului, ci se poate adapta timpurilor noi, fiind accesibilă oricui, nu doar unui public elitist. Găsim cvartete la evenimente culturale, la evenimente mondene, ba chiar și la nunți sau la unele petreceri.
Cel mai nou cvartet apărut în Arad se numește Cvartetul Criollo și s-a înființat în urmă cu mai puțin de o lună. Îi are ca membri pe trei elevi din clasa a X-a și o elevă din clasa a VIII-a de la Liceul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad.
Special Arad a stat de vorbă cu Denis Solcan, Tania Coman, Casian Tirzuman și cu Emanuela Bunai pentru a afla cine le-a insuflat pasiunea pentru muzica clasică și pentru a afla cât de greu este să faci parte dintr-o astfel de formație.
„Ne place foarte mult muzica clasică, iar asta datorită profesorilor noștri de muzică de la școală. Ei ne-au insuflat această pasiune”, a spus Emanuela Bunai, care cântă la violoncel.
„Muzica este totul pentru noi, cu toții dorim să studiem pe urmă la Conservator. Dorim să facem o carieră din asta. Și dorim să cântăm la cât mai multe evenimente… Muncim foarte mult pentru ca totul să iasă cât mai bine. De regulă, repetăm în fiecare zi, chiar și sâmbăta și duminica, aici într-o sală, la școală…”, a spus Denis Solcan, care cântă de numai 3 ani, spre deosebire de ceilalți membri care cântă de mai bine de 7 ani, fiecare.
„Dar se descurcă foarte bine. Ține pasul cu noi!”, au spus colegii lui.
Comentariile portalului
"politicile naționale de sănătate care privesc sănătatea publica nu trebuie să fie interpretabile și negociabile." - când medicii care recomandă vaccinarea te pun să (...)
Este clar ca lumina zilei că dl.G.S. nu oferă soluții la problemele de interes general (economie, sănătate, educație, etc). Continuă pe aceeași logica (...)
Desigur , fișa postului e sfântă și trebuie respectată, dar nu vă mai zdrumicați atâta , că sunteți om în vârstă și poate să vă cauzeze (...)