Judecătorul a respins arestul preventiv! Doctorul Celus Ciobanu – sub control judiciar





Știri Arad /Comunicat DGA: „La data de 16.06.2015, doi cetățeni au formulat denunțuri cu privire la practica unor medici din cadrul Spitalului Judeţean Arad, care, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, pretind şi primesc diferite sume de bani în vederea efectuării unor intervenţii chirurgicale.
Astfel, în urma unei discuţii purtate anterior între unul dintre denunțători şi făptuitorul C.C. (medic în cadrul Secţiei Chirurgie II a Spitalului Judeţean Arad) arezultat faptul că acesta din urmă i-a pretins denunțătorului să dea suma de 500 de euro în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale, ce intra în sfera atribuţiilor sale de serviciu.
Pentru a justifica cuantumul sumei de bani pretinse, medicul i-a promis denunțătorului că îl va interna la Spitalul Judeţean Arad, în vederea efectuării intervenţiei chirurgicale, urmând ca procedura de internare să se efectueze prin inserarea, în înscrisurile întocmite cu această ocazie, a unui diagnostic fictiv, care nu presupunea plata cheltuielilor de spitalizare.
Prin urmare, la data de 16.06.2015, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la comiterea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C. pen.,rap. la art. 6 din Legea 78/2000, medicul fiind surprins în flagrant la scurt timp după primirea sumei de 500 euro, în scopul arătat mai sus. În prezent, împotriva suspectului a fost dispusă măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, iar cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale”
UPDATE 1: Potrivit informațiilor noastre, doctorul chirurg reținut 24 de ore pentru luare de mită este Celus Ciobanu, sculptor, de asemenea, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România – filiala Arad din 2014.
Ultima expoziție din Arad la care a participat Dr. Celus Ciobanu cu o sculptură a fost la Sala Clio, în luna februarie 2015, în cadrul expoziției colective „Salonul de iarnă”.
UPDATE 2: Din informațiile pe care le deținem, doctorul Ciobanu ar fi primit mită de 500 de euro pentru a realiza o operație de liposucție (extragere de grasime), care nu este decontată de Casa de Asigurări de Sănătate. Totuși, medicul, în schimbul primirii sumei de bani, ar fi trecut un alt diagnostic, care necesita o operație ale cărei costuri, inclusiv spitalizare, sunt suportate de statul român. Anchetatorii au așteptat două ore până să-l rețină pe Celus Ciobanu, acesta aflându-se într-o operație urgentă.
UPDATE 3: Magistratul judecător a respins arestarea preventivă pentru 30 de zile a doctorului Celus Ciobanu, dispunând măsura controlului judiciar. Procurorii au timp 48 de ore ca să conteste încheierea (decizia) judedecătorului.
Comentariile portalului
Nu era deja trezita în conștiința? Ati lăsat-o să adoarmă?🤣
Județul l-au luat înapoi. Bine că nu și-au luat și țara. Chiar treziți în conștiința🤣
@Stefan51 Încă nu s-a prins populația. Stai să mai treacă vreo două sau trei săptămâni.