ITM Arad atenționează angajatorii despre noile norme metodologice care privesc zilierii





Începând cu data de 3 iunie a.c., au intrat în vigoare noile Norme metodologice de aplicare a Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri.
Noile norme aduc câteva noutăţi:
În primul rând, sunt definite expresii precum:
– eveniment în care sunt implicaţi zilieri denumit în continuare eveniment – accidentul produs în timpul procesului de muncă care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului pentru care există documente medicale ce indică o incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, situaţia de persoană dată dispărută, în condiţiile în care au fost implicaţi zilieri;
– accident de muncă– vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces;
– echipament de muncă – orice maşină, aparat, unealtă sau instalaţie folosită în muncă;
– echipament individual de protecţie – orice echipament destinat a fi purtat sau mânuit de un zilier pentru a-l proteja împotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea să îi pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de muncă, precum şi orice supliment sau accesoriu proiectat pentru a îndeplini acest obiectiv;
– sarcini de muncă – activităţi desfăşurate de zilier, consemnate în registrul de evidenţă a zilierilor, etc.
Sunt calificate ca fiind accidente de muncă: accidentul cauzat de activităţi care nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produce la sediul beneficiarului ori în alt loc de muncă organizat de acesta, în timpul programului de muncă, şi nu se datorează culpei exclusive a accidentatului; accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul beneficiarului la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă; accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau preda uneltele de lucru, dacă schimba îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie sau orice alt echipament pus la dispoziţie de beneficiar, dacă se afla în baie ori în spălător sau dacă se deplasa de la locul de muncă la ieşirea din sediul beneficiarului sau orice alt loc de muncă organizat de acesta şi invers; etc.
De asemenea, s-a modificat şi procedura de cercetare a evenimetelor, şi anume comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi raportarea evenimentelor în care au fost implicaţi zilieri. Astfel, orice eveniment, astfel cum este definit de normele metodologice, va fi comunicat de îndată beneficiarului de către conducătorul locului de muncă sau de orice altă persoană care are cunoştinţă despre producerea acestuia; la rândul lui beneficiarul având obligaţia să comunice evenimentele de îndată, inspectoratelor teritoriale de muncă sau organelor de urmărire penală, după caz.
Comentariile portalului
Poluția locală e o instituție dă interlopi aflată direct în subordinea primarului ca care este. Diar dă amenzi, supraveghează tomberoane dă gunoi și mai este folosită ca instituț (...)
Comentariul tau, fara alte explicatii suplimentare, se poate intelege doar in urmatoarea cheie (in esenta): Pentru ca o parte a presei franceze a avut in trecut anumite opinii negative fata (...)
Au o logică ăștia de își iau Pământul plat înapoi de ar face invidios și un gândac de Colorado. Compara mere cu pere, presa e totuna cu (...)