Fiul patronului Taxi Tudo a murit într-un groaznic accident după ce a ucis o bătrână!





Un grav accident de circulație a avut loc luni noaptea la ieșirea din localitatea Șag spre Timișoara. Două persoane au murit și o alta a fost grav rănită după ce un motociclist a lovit o femeie care se afla pe mijlocul carosabilului.
Motociclistul, care se afla cu o tânără de 24 de ani pe vehicul, a plecat în trombă din benzinăria din Șag și, la mai puțin de 100 de metri distanță, a lovit o femeie care se afla în mijlocul carosabilului. Impactul a fost atât de puternic încât femeia a fost aruncată la aproximativ 50 de metri de la locul accidentului, în faţa unei case, fiind spulberată. Motociclistul, de 30 de ani, fiul patronului companiei Taxi Tudo, a murit și el, scrie evz.ro.
Motocicleta a mai rulat câteva sute de metri. Femeia omorâtă, în vârstă de 68 de ani, se afla pe mijlocul carosabilului pentru a culege câteva crengi căzute pe șosea, nu departe de propria-i casă. Tânăra de pe motocicletă a fost și ea grav rănită, fiind transportată la spital.
La locul accidentului au ajuns imediat mai mulți prieteni motocicliști ai tânărului care au avut parte de o imagine terifiantă, trupurile victimelor fiind împrăştiate pur şi simplu pe şosea. Circulația pe drumul Timișoara – Șag a fost blocată mai bine de două ore, scrie presa locală.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)