Panin a primit cea mai bună veste a anului: „Sunt extrem de fericit”!





TAS i-a anunţat azi pe cei de la CFR Cluj că şi-au primit înapoi cele 24 de puncte pierdute la instanţele fotbalistice interne din cauza datoriilor către 6 jucători.
Cei din Gruia au fost mereu optimişti, invocînd că hotărîrea Comisiei de Disciplină FRF a venit ulterior intrării oficiale în insolvenţă, produsă în aceeaşi zi.
„Mă aşteptam la această decizie de la TAS. Am avut nişte apărători excepţionali, iar avocaţii şi-au făcut meseria. Nu aveam cum să pierdem pentru că legea insolvenţei ne dădea dreptate. S-a făcut un abuz mare împotriva CFR-ului atunci cînd s-a luat decizia de a ni se lua cele 24 de puncte”, a zis Iuliu Mureşan pentru GSP.RO.
Din echipa de conducere a grupării clujene face parte și arădeanul Cristian Panin, acesta având funcția de team-manager al clubului din Gruia.
„Sunt extrem de fericit. Sunt de la ora 8 în club. Aveam emoții foarte mari. Nici nu pot vorbi. Erau punctele noastre, câștigate pe teren și le merităm din plin”, ne-a declarat în urmă cu câteva minute Cristian Panin. În urma deciziei TAS, CFR a urcat pe poziția a 3-a în clasamentul Ligii 1!
Cum arată ACUM clasamentul Ligii 1:
1. ASA Tg. Mureş 68 p
2. Steaua 67
3. CFR Cluj 54
4. Petrolul 52
5. Astra 51
6. CS U Craiova 50
7. Botoşani 46
8. Dinamo 45
9. CSMS Iaşi 42
10. Viitorul 42
11. Pandurii 39
12. Concordia 38
–––––––––––––––––––––––––
13. Gaz Metan 35
14. Rapid 33
15. U Cluj 32
16. Braşov 32
17. Oţelul 26
18. Ceahlăul 24
Comentariile portalului
Ana, unde ai terminat școala? Poate 8 clase la Slavici din Șiria. Sunt foarte multe asemănări între sociopați și psihopați. Atât psihopatia, cât și sociopatia (...)
În Arad legea este opționala pt cei bazați în Avram Iancu au închis o stradă pt cei cu terase cu pile, montajul granitului trebuia să fie finalizat la (...)
Dragii moșului, urâte și tulburi vremuri sunt la orizont.