Români blocați pe aeroport! Activitatea revine la normal (FOTO)
Activitatea pe principalul aeroport din Roma, Fiumicino, revine treptat la normal după ce aeroportul a fost închis din cauza unui incendiu care a afectat terminalul pentru zboruri interne și europene, transmite DPA, citată de Agerpres.
Compania Aeroporti di Roma, care administrează aeroportul Fiumicino, a anunțat că zborurile urmau să se reia de la ora 12.00 (10.00 GMT). Focul izbucnise la scurt timp după miezul nopții de miercuri spre joi.
Autoritățile au izolat inițial aeroportul, închizând autostrăzile și liniile feroviare, dar legăturile de transport au fost redeschise după ce situația a devenit controlabilă.
Președintele Autorității Italiene a Aviației Civile (ICAA), Vito Riggio, a declarat că incendiul a fost probabil cauzat de un scurtcircuit la rețeaua electrică ce alimentează zona comercială a Terminalului 3 al aeroportului Fiumicino.
„Partea Terminalului 3 situată după zona controlului de securitate, așadar partea comercială, a fost distrusă. Restul este accesibil”, a explicat directorul executiv al companiei Aeroporti di Roma, Lorenzo Lo Presti.
Focul a cauzat panică în rândul celor aflați în aeroport, iar câteva persoane au suferit intoxicații din cauza fumului dens. Potrivit cotidianului Il Messaggero, un angajat al companiei aeriene olandeze KLM a fost spitalizat fiind suspect de atac cerebral, adaugă DPA.
Aeroportul Fiumicino, din Roma, a fost închis până la ora locală 14:00 (12:00 GMT), toate zborurile fiind anulate.
Printre cei care au rămas blocați pe aeroport se numără și zeci de români care aveau rezervate bilete pentru cursele spre România.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)