Jandarmii arădeni, de vorbă cu elevii – „Să știi mai multe, să fii mai bun!”
În perioada 6 – 10 aprilie, jandarmii arădeni au fost prezenți în școli și licee din municipiul Arad și din orașele Chișineu-Criș, Ineu, Lipova, Pecica și Sebiș, prilej cu care au purtat discuții cu elevii, în scopul prevenirii faptelor de natură contravențională sau infracțională, în cadrul proiectului educațional „Să știi mai multe, să fii mai bun!”.
Pe timpul acțiunilor, au fost prezentate aspecte ce țin de prevenirea delicvenței juvenile, a violenței în familie și în instituții de învățământ, prevenirea absenteismului școlar și au fost aduse la cunoștință prevederi ale legilor ce sancționează astfel de fapte. S-au purtat, de asemenea, discuții referitoare la prevenirea violenței în sport și pericolul consumului de substanțe interzise.
Elevilor le-a fost comunicat faptul că, atunci când sunt martori ai unor astfel de fapte antisociale, le pot sesiza cadrelor didactice din instituțiile de învățământ sau la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)