6 români au spart o fabrică Chanel de lângă Paris. Unul din ei a spus că îi trebuiau paleții din lemn, nu parfumurile





O fabrică a brandului de lux Chanel a fost scena unei spargeri în noaptea de 27 spre 28 august, autorii fiind șase români, din care doar unul a fost arestat și condamnat la 6 luni de închisoare în urma unei proceduri simplificate.
Grupul de bărbați de origine română, cu domiciliul într-o tabără din Seine-Saint-Denis, a încercat să fure parfumuri și alte produse cosmetice dintr-un depozit, potrivit Le Parisien. Însă furtul a fost oprit la timp de agenții de securitate, care au sesizat poliția. La fața locului, polițiștii și-au dat seama că hoții și-au pus la punct un plan ingenios. Hoții au intrat în curtea depozitului după ce au tăiat gardul, cu o dubă pe care au furat-o cu câteva zile înainte. Își improvizaseră un sistem de cârlige și pârghii cu care urmau să tragă din depozit paleții cu cosmetice direct în dubă.
Pentru că are deja alte două condamnări pentru furturi comise la Lyon și Montpellier, unul dintre ei a fost condamnat la 6 luni de închisoare. Altul a fost eliberat, pentru că polițiștii nu au găsit suficiente probe împotriva lui, iar restul sunt în continuare căutați de poliție.
Citește știrea completă pe Digi24.ro.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)