464 candidați arădeni au susținut proba de profil la Bacalaureatul de toamnă





Inspectoratul Școlar Județean informează că la a 3-a proba scrisă, cea la alegere a profilului și a specializării, din cadrul examenului național de Bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2021, au fost prezenți 464 de candidați (79,58% din totalul candidaților înscriși): 296 candidați din promoția curentă, respectiv 168 din promoțiile anterioare.
Proba s-a desfășurat astăzi, 18 august, în 7 centre. Nu au participat 119 candidați. Nu a fost eliminat nici un candidat pentru fraudă.
Subiectele și baremul de corectare vor fi publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.
Ultima probă se va desfășura mâine, joi, 19 august, la Limba și literatura maternă.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 31 august, până la ora 12:00.
Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 3 septembrie 2021.
În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
– recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
– susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
– obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
Comentariile portalului
ha ha ha,de noaptea minti,facem reconstructie cu cei care au demolat?mai degraba demolati in continuare
Iar suntem în urma mediei naționale la prezenta. În condițiile astea, susținătorii cuplului comic Gică Ultras - Piticul Mitoman își vor lua , din nou, judetul înapoi. (...)
@Fer vechi, poți face diferența între presa și o persoana care e demnitar al statului și candideaza la cea mai înaltă funcție în stat? Că dacă vrei (...)