358.000 de euro pe minus. Terenul din spatele Bisericii de la UTA, disputat în instanță, dar Primăria merge înainte cu parcul
Deși terenul este încă disputat în instanță, proprietarul contestând exproprierea, Primăria Arad pune la consultare publică documentația prin care continuă planurile de amenajare a unui parc în spatele Bisericii Ortodoxe (Parohia Șega II).
Firma Borbau Construct SRL a cumpărat de la Tehnodomus terenul pe care s-a aflat pe vremuri cantina de la UTA, în anul 2022, dorind să construiască pe el blocuri și a pregătit documentele necesare pentru a primi de la Primăria Arad avizul de oportunitate. De menționat că amplasamentul este într-o zonă de blocuri, ceea ce nu ar fi adus probleme legate de reglementări din regulamentul de urbanism.
Acest lucru nu s-a mai întâmplat însă, deoarece Primăria avea deja alte planuri.
În 2023, consilierii locali au aprobat studiul de fezabilitate care viza amenajarea unui parc pe terenul în cauză, însă Borbau Construct a acționat în instanță și, în cele din urmă, a câștigat la Curtea de Apel Timișoara, instanța obligând Primăria să aprobe studiul de oportunitate menționat.
Cu toate acestea, proiectul viitorului parc a fost împins în continuare să înainteze.
Primăria a expropriat terenul cu 358.000 euro mai puțin decât cu cât a fost cumpărat de actualul proprietar
Primăria a expropriat (în septembrie 2024) terenul, cu 178.000 euro, contrar doleanțelor dezvoltatorului imobiliar, fapt ce a dus la un nou proces, câștigat însă în prima fază de Municipiu, la Tribunalul Arad, dar care este încă disputat și la ora actuală, la Curtea de Apel din Timișoara.
Dezvoltatorul imobiliar contestă raportul de evaluare în baza căruia Primăria a achitat suma, considerându-l neconform, suma fiind cu mult mai mică în comparație cu cei 536.000 euro cu cât a cumpărat la rândul lui terenul, în 2022, de la Tehnodomus.
PUZ-ul parcului așteaptă aprobarea, în timpul procesului
În timp ce procesul de la Curtea de Apel Timișoara e în plină desfășurare, Primăria a publicat săptămâna aceasta pe site-ul oficial al instituției, pentru consultare publică, documentația PUZ (Plan Urbanistic Zonal) prin care se stabilesc detalii legate de amenajarea parcului de pe terenul disputat.
Proiectantul general al PUZ-ului este firma arădeană Aria Urbana SRL, fiind realizat pentru terenul înscris în CF 366630, în suprafața de 5150 mp. Potrivit anunțului, documentația poate fi consultată de orice persoană interesată (vezi AICI), care poate să transmită în scris recomandări legate de conținut, până la data de 15 septembrie, timp după care forma finală urmează să fie aprobată de consilierii locali, într-o viitoare ședință CLM.
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.





















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)