vineri, 18 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    Se pregătește construirea a 32 blocuri pe Câmpul Liniștii și 83 de case în Bujac

    de Raluca Medeleanu | 21 octombrie 2024, 8:21 PM | Administraţie | Știri Arad | Topic special

    5

    Două proiecte imobiliare private, care ar urma să aducă un număr mare de locuințe noi în municipiu, au fost puse la transparență decizională de Primărie, ceea ce înseamnă că cetățenii au posibilitatea să se pronunțe cu privire la modul în care vor fi realizate. Este vorba de un proiect ce prevede construirea a 32 blocuri pe Câmpul Liniștii, respectiv un alt proiect ce prevede construirea a 83 de case în cartierul Bujac.

    Sugestiile pot fi transmise până la data de 1 noiembrie, prin formularul online disponibil pe pagina de internet a Primăriei Arad, la acest link. Conform procedurii, după această perioadă de analiză, proiectele vor fi introduse pe ordinea de zi a unei ședințe de Consiliul Local unde vor fi supuse la votul consilierilor – ei fiind cei care vor avea ultimul cuvânt cu privire la acceptul ori respingerea acestor proiecte.

    32 de blocuri pe Câmpul Liniștii

    simulare blocuri campul linistii

    Dezvoltatorul imobiliar care are cartierul Athena intenționează să continue extinderea ansamblurilor rezidențiale pe care le deține, de data aceasta cu blocuri pe Câmpul Liniștii, prin realizarea a trei zone, care la ora actuală sunt încadrate în teren arabil intravilan. Suprafața totală a terenului vizat pentru realizarea proiectului este de aprox. 284.447 mp, din care incinta reglementată are 173.515 mp.

    Blocurile ar urma să aibă un regim de înălțime diferit, în funcție de amplasare, pornind de la subsol + demisol + parter + 2 etaje, la unele cu subsol + demisol + parter + 4 etaje, până chiar la unele blocuri cu subsol + demisol + parter +6 etaje + 2 etaje retrase/mansardă. „Propunerea de mobilare cuprinde un total de maxim 32 imobile, estimăm un număr de 63 unități locative/imobil și un total de 2016 unități locative”, se arată în proiect.

    Câmpul Liniștii blocuri

    În ceea ce privește spațiul verde, este specificată plantarea a peste 450 arbori. Se impune respectarea a minim 25% spații verzi, conform Hotărârii Locale 572.

    În zona dintre blocuri, accesul auto ar urma să fie făcut pe două sensuri de circulație. Pe limita cu str. Câmpul Liniștii se vor realiza parcări care vor fi destinate clienților, întrucât blocurile vor fi prevăzute și cu spații comerciale, dintre care un spațiu încăpător destinat pentru un supermarket.

    Întreaga documentație poate fi consultată aici: Documentatie tehnică.pdf

    83 case fără etaj, în Bujac Sud

    Cel de-al doilea proiect imobiliar care este pus la transparență decizională ar urma să fie realizat în sudul cartierului Bujac.

    Planul Urbanistic Zonal a fost realizat de firma L&C Arhilux Cubic SRL, proiectul urmând să fie dezvoltat pe parcele proprietatea privată, pe teren încadrat la categoria „arabil”, în intravilanul municipiului, la sud de str. Orizontului. Terenurile însumează 53.300 mp, dar ar urma să se extindă apoi pe 85.617 mp.

    Dezvoltatorul imobiliar intenționează să realizeze locuințe individuale, în total 83 la număr, fiecare având doar parter, respectând o deschidere maximă de 3 m, cu funcțiunea de anexe gospodărești.

    Întreaga documentație poate fi consultată aici: Primăria Municipiului ARAD-Proiect de hotărâre nr. 71 din 21.10.2024

    locuințe noi bujac

     

    • Citește și: Dezbatere publică pentru noul regulament de urbanism al zonei istorice protejate din Arad · Special Arad

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Dle gicu, unde s-a dezvoltat acum Athena, la un incendiu ard toți ca șobolanii! Singura cale de acces e strada Salcuta, subdimensionată acum pentru traficul care e ! De când au deschis acea locație,pereții caselor a celor care locuiesc pe stradă (vechii locuitori,nu ăștia cu aere de bulibașe) au început a se crăpa. La a doua cale de acces aflată la distanță de case ,de câțiva se chinuie să aștearnă un strat de asfalt !

      +10 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.