vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    17 afgani și sirieni, ascunși în 2 autovehicule, depistați de polițiștii de frontieră arădeni

    de Special Arad | 24 iunie 2021, 10:02 AM | Știri Arad

    0

    Comunicat. Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul punctelor de trecere a frontierei Nădlac și Nădlac II au depistat șaptesprezece cetăţeni din Afganistan și Siria, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport.

    * În data de 23.06.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, paleți cu bere, pe ruta România-Ungaria.
    În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, șase cetăţeni străini.
    Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani, solicitanți de azil în România.
    * De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unei autoutilitare conduse de un cetăţean bulgar. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au descoperit, într-un locaș special amenajat între plafonul compartimentului pentru marfă și prelată, unsprezece cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, colegii noștri au stabilit faptul că sunt cetățeni din Siria, cu vârste cuprinse între 16 şi 39 de ani.
    În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.