156 de percheziţii la „Mafia Lemnului”. 430 de poliţişti, din mai multe județe, au fost mobilizaţi
Polițiștii din Mureș efectuează 156 de percheziții domiciliare la un grup bănuit de implicare în infracțiuni de evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, delapidare și constituirea unui grup infracțional organizat, după ce au emis avize de însoțire a lemnului tăiat, provocând un prejudiciu de peste un milion de euro.
„Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada aprilie 2015 — ianuarie 2016, un grup de persoane, administratori ai unei societăți și alte persoane din județele Mureș, Bistrița-Năsăud, Cluj și Sălaj, ar fi comercializat, prin intermediul unei societăți cu sediul în județul Mureș, avize secundare de însoțire a materialului lemnos (documente cu regim special), pe care le-ar fi vândut către societăți comerciale de profil, de pe raza a 24 de județe din țară”, informează un comunicat al IGPR, preluat de Agepres.
Valoarea totală a masei lemnoase care face obiectul cercetărilor și prejudiciul estimat a fi cauzat este de peste un milion de euro.
Perchezițiile sunt efectuate de 430 de polițiști ai IPJ Mureș, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IGPR și cu sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale.
Acțiunea beneficiază de suportul tehnic al Direcției Județene de Informații Mureș.
Sursa: Evenimentul Zilei
Comentariile portalului
@jurjac În cazul lui Wiener ai făcut o tirada de acuzații nefondate și halucinații un cumul de frustrări personale și aberații ce campanie bazată pe (...)
Votați portocaliii, ar fi păcat sa întrerupem hoțiile, relațiile, cumetriile din administrație și incompetenta crasa instaurate de atâția ani
”ar fi de preferat să alegem candidații care par a avea viziune”. Niciunul nu dă dovadă de viziune. Nu am aflat nimic despre modul cum vor fi reolvate (care (...)