150 de euro pentru elevi! DRW a premiat vârfurile de la „Adam Muller Guttenbrun”





Asociația economică româno-germană, DRW (Deutsch-Rumänische Wirtschaftsverein), a avut o inițiativă foarte frumoasă de a premia vârfurile de la liceul de limbă germană „Adam Muller Guttenbrun” din Arad.
DRW a oferit trei premii de excelență pentru trei dintre performerii liceului, elevi care s-au remarcat la diferite olimpiade școlare, dar și prin acțiuni și evenimente desfășurate în Arad.
Din partea DRW a fost prezent Waldemar Steimer, care, împreună cu conducerea liceului, director Doina Neamțu și director adjunct Cristian Faur, i-au premiat pe Tudor Lile, Denisa Mădălina Groza și Mihnea Ciachîr.
Înființat în urmă cu 22 de ani la Arad, mai precis în 1994, clubul oamenilor de afaceri germani din Arad, DRW nu se află la prima astfel de inițiativă. DRW a susținut necesitatea promovării programelor de învățământ tehnic atât la nivel mediu cât și superior și importanța parteneriatului între sistemul educațional și mediul economic.
Mai mult, DRW Arad, împreună cu Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” din Arad au lansat un nou program educaţional adresat elevilor de liceu, program care va avea o durată de trei ani. Programul educaţional oferă şcolarizare pentru patru meserii cele mai căutate în judeţul Arad, dar şi în judeţele învecinate: mecanic utilaje şi instalaţii industriale, electromecanic utilaje şi instalaţii industriale, operator la maşină cu comandă numerică şi sudor.
Cine sunt cei trei elevi premiați la Liceul „Adam Muller Guttenbrun”?
- Lile Tudor 13 ani
– Locul 2 Olimpiada de Chimie
– Premiul de recunoaștere la faza națională a Olimpiadei de Chimie
– Locul 2 la nivel național în competiția Raluca Ripan
– Premii la concursuri de recunoaștere pentru literatură, geografie, matematică la nivel regional și provincial
- Groza Denisa Mădălina 19 ani
– Stagii de practică la diverse evenimente școlare, în Arad și peste hotare
– Premiul special la nivel de județ la olimpiada de Biologie
– Premii speciale la concursuri pe teme medicale
– Participarea la evenimente în Arad având ca temă afacerile și univesitățile etc.
- Ciachîr Mihnea:
– Premiul I la faza națională la istorie
– „Nicolae Iorga” medalie 2016 – premiu special pentru realizările sale în istorie
– Premiul special pentru concurs, istoria Holocaustului
– Premiul special pentru conservarea culturii și a tradițiilor din vecinătatea Aradului Nou
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)