sâmbãtã, 20 iulie, 2024

Special Arad Logo

    140 de mineri români nu au mai ieșit la suprafață!

    de - | 6 decembrie 2016, 11:23 AM | Naţional

    0

    Aproximativ 140 de mineri de la minele Paroşeni şi Uricani, sucursale ale Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului s-au blocat, luni noaptea, în subteran, aceştia solicitând garanţii că în lunile decembrie şi ianuarie îşi vor primi salariile, transmite corespondentul MEDIAFAX. Minerii de la CEH anunţă că se vor solidariza cu cei 140 care s-au blocat deja în subteran.

    Minerii din schimbul III de la minele Uricani şi Paroşeni sunt cei care au început acţiunea de protest, refuzând să iasă de la locurile de muncă, nemulţumiţi de faptul că avansul lor a întârziat o săptămână şi nu există garanţia că în perioada următoare îşi vor primi drepturile salariale la timp.

    „Am fost în sala de pontaj la mina Uricani şi minerii au spus că se vor solidariza cu colegii lor din schimbul al III-lea, care nu vor ieşi la suprafaţă. Acelaşi lucru se întâmplă şi la mina Paroşeni, unde schimbul III a intrat cu greu în subteran, însă minerii au anunţat că nu vor ieşi la suprafaţă până când nu vor avea garanţia că nu vor fi probleme cu banii în lunile decembrie şi ianuarie”, a declarat, luni noaptea, pentru MEDIAFAX, Domokos Laszlo, preşedintele Sindicatului Huila din cadrul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului.

    În schimbul III, atât la Paroşeni cât şi la Uricani sunt în total 80 de mineri. Colegii lor din schimbul IV au anunţat şi ei că dimineaţă, la finalizarea programului de lucru, vor rămâne în subteran. Colegii lor din schimbul al patrulea care urmau să iasă din subteran marţi dimineaţa s-au alăturat protestului.

    Angajaţii de la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului nu şi-au primit avansurile, care trebuiau să le intre pe carduri încă din data de 29 noiembrie, din cauza problemelor legate de executările silite şi popririle pe conturi de la Complexul Energetic Hunedoara – companie scoasă din insolvenţă la începutul lunii trecute printr-o decizie a Curţii de Apel Alba Iulia, societate la care minele neviabile vând huila extrasă de la minele Uricani şi Paroşeni.

    Luni, directorul SNÎMVJ, Aurel Anghel, s-a aflat la Ministerul Energiei, iar în urma discuţiilor s-a decis acordarea mai rapidă a subvenţiei de care beneficiază, conform deciziei 787/2010 a Comisiei Europene, astfel încât în cursul zilei de marţi să poată fi achitate salariile angajaţilor.

    Pentru plata avansului, SNÎMVJ are nevoie de aproximativ 1,3 milioane de lei. În cadrul societăţii mai lucrează aproximativ 890 de persoane.

    Minerii de la CEH anunţă că se vor solidariza cu cei 140 care s-au blocat deja în subteran

    Sindicaliştii de la Complexul Energetic Hunedoara au declarat, marţi, că se vor solidariza cu protestele celor 140 de mineri de la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului care s-au blocat deja în subteran de teama că nu îşi vor primi salariile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    „Dacă nu se va rezolva problema urgent, mă voi alătura minerilor blocaţi în subteran şi eu şi colegi de-ai mei, pentru că ceea ce li se întâmplă lor astăzi ni se va întâmpla mâine nouă. De ani de zile problemele minerilor sunt peticite, nu rezolvate. Cei din minister mai fac câte un artificiu ca să ne plătească salariile, dar asta nu înseamnă continuarea activităţii. Ştiţi ce se întâmplă în subteran când faci doar artificii? Bubuie! În faza asta este şi activitatea minieră”, a spus pentru MEDIAFAX Vasile Păduraru, liderul minerilor de la mina Lonea.

    Păduraru le cere guvernanţilor să lase artificiile şi să rezolve serios problema pentru că cele două societăţi din Valea Jiului – CEH şi SNIMVJ – nu se vor închide în 11 decembrie, ziua către care se uită şi guvernanţii şi politicienii. Pe de altă parte, liderul de sindicat al minerilor blocaţi în subteran, Domokos Laszlo, le cere politicienilor „să-şi vadă în continuare de campania electorală”.

    „Nu avem nevoie de declaraţiile lor politice acum. A niciunuia dintre politicieni. Ce se întãmplă astăzi în Valea Jiului este rezultatul bătăii lor de joc. Când a fost nevoie de ei să facă programe pentru minerii din Valea Jiului, şi-au urmărit interesele politice şi de grup. Acum să-şi urmărească alegerile”, a declarat, marţi, corespondentului Mediafax, Domokos Laszlo.

    sursa: Mediafax

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.