joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Trei accidente petrecute simultan în această dimineață! Toate au avut loc între Pecica și Nădlac (FOTO)

    de Luci Precup | 17 februarie 2017, 9:55 AM | Știri Arad | Topic special

    0

    Știri Arad. Ceața foarte deasă din această dimineață a dat multe bătăi de cap șoferilor, mai ales acelor conducători auto care au ignorat aproape total lipsa de vizibilitate.

    Altfel, cum se explică că șoferul unui autoturism Skoda Octavia a depășit o coloană de mașini pe DN 7, pe sensul de mers Nădlac – Pecica și nu s-a mai oprit decât în capul tractor al unui TIR care venea dinspre Pecica? Conducătorul TIR-ului a avut prezență de spirit și, după ce l-a văzut în ultimul moment pe cel cu Skoda a tras dreapta de volan, și a fost lovit în roată, această manevră salvând probabil viața celui din Skoda.

    Locul accidentului este la aproximativ 300 de metri de la ieșirea din Pecica spre Nădlac.

     

    În timp ce participanții la trafic au oprit pentru accidentul de mai sus, șoferul unui Fiat Punto care circula spre Nădlac nu a văzut – tot din cauza ceții – coloana de pe contrasens și a intrat direct într-un TIR.

    Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

    mix collage

     

    În același timp în care s-au petrecut cele două accidente, pe autostradă, tot între Nădlac și Pecica, șoferul unui microbuz, un cetățean chinez care se afla în mașină alături de soția lui, mergea în spatele unui TIR. La un moment dat conducătorul TIR-ului a frânat pentru a intra în parcare, iar chinezul nu a mai putut evita impactul și a lovit cu microbuzul cabina TIR-ului.

    Din informațiile noastre, nimeni nu a fost rănit.

    16763541_1389290087809203_1259154700_o 16776309_1389289377809274_296649516_o 16776837_1389290081142537_371192147_o 16776857_1389288827809329_159488002_o 16777026_1389288817809330_652736388_o 16777027_1389289381142607_1992387012_o 16804766_1389289394475939_1679334952_o 16805221_1389289417809270_1571438146_o 16810051_1389288831142662_1585018941_o 16810135_1389288824475996_883526696_o

    16763748_1395517977167815_603096957_o 16810392_1395517897167823_1295170568_o 16810455_1395517993834480_734470521_o 16810498_1395517960501150_88157093_o 16810583_1395517893834490_2115594925_o 16810775_1389246404480238_303092740_o 16810942_1395517937167819_1840894616_o 16810966_1395526283833651_1447910729_o

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.