joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Tragic! Amalia a intrat în moarte cerebrală la clinica din Roma. Familia ei are nevoie de ajutor

    de Lucian Dănilă | 6 martie 2017, 12:53 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    9

    Știri Arad. Vești extrem de triste despre fetița de numai un an și jumătate din localitatea arădeană Sânpaul, comuna Șofronea. Amalia Maria suferă de imunodeficiență combinată severă și a fost internată mai multe zile la Spitalul „Louis Țurcanu” din Timișoara.

    Amalia nu a putut fi tratată la Timișoara, astfel că a fost nevoie să fie transferată la Ospedale Pediatrico Bambino Gesu din Roma. Din păcate, micuța a fost dusă în Italia într-o stare foarte gravă.

    Autoritățile române au fost incapabile să pună la dispoziție un avio pentru transferul ei în Italia, astfel că acesta s-a făcut, probabil, mult prea târziu. Fetița a ajuns la Roma cu un avion pus la dispoziție de italieni, în stare comatoasă și era nevoie de transpalnt de măduvă. Donatorul ar fi fost chiar fratele ei, David, de numai cinci ani.

    Spunem ar fi fost pentru că din păcate nu s-a mai ajuns la transplant. Medicii italieni s-au chinuit două zile să o stabilizeze, dar fetița nu a mai făcut față. A intrat în moarte cerebrală.

     

    „Trebuia să îi scadă febra. Șapte medici au încercat imposibilul, dar se pare că a fost transportată prea târziu. Miercuri încă era cât de cât bine. Nici măcar nu era intubată. Apoi starea ei s-a degradat galopant. Din păcate în această dimineață a intrat în moarte cerebrală. Îi mai funcționează doar inima… E trist. E foarte trist… Chiar credeam că se poate întâmpla o minune. În momentul în care am urcat-o în avion, de bucurie că acesta a venit, parcă aveam impresia că Amalia umblă deja…” (Claudiu, membru al familiei)

     

    Familia Filip are acum mare nevoie de ajutorul celor care îl pot acorda. Tatăl ei, Leon Aurel, împreună cu Claudiu, se vor deplasa în această după amiază la Roma. Pentru repatrierea trupului micuței Amalia Maria au nevoie de ajutor financiar. Mai jos puteți vedea conturile în care se pot face donații:

     

    Filip Leon Aurel

    RO80RNCB0635142640140004 (contul în EURO)

    RO64RNCB0635142640140001 (contul în LEI)

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Pentru cei din povestea Colectiv s-au putut pune la dispozitie mijloace de transport dotate corespunzator.. pentru acest omulet fara vina, nu s-a grabit nimeni sa faca asta!!! Rusine sa va fie! Si sa ajungeti si voi sa traiti macar 1% din drama unor parinti care sufera de neputinta de a face ceva pentru puiul lor! Daca nu este ceva politizat si supramediatizat, nimeni nu ridica un deget! Si romanii ies in strada ca sa schimbe ce? Guverne? Toate fac si vor face la fel! Ar trebui iesit pentru aceste situatii care sunt cu adevarat dramatice…

      +35 voturi
      +1
      -1
    2. Trist este ca i s-au dat sperante. In boala asta si in faza asta 99,99 % se termina. Nu induceti ideeaca „s-a trimis prea tarziu”, din nefericire la astfel de boli,tarziu depistate nu sint rezultate. Familia trebuie ajutata, Felicitari site-ului !

      0 voturi
      +1
      -1
      • Daca medici de la Spitalul „Louis Țurcanu” din Timișoara ar fii fost capabili nu se ajungea aici si fata se putea transfera la Roma cu macar 1 saptamana inainte!
        Incompetenta medicilor a facut ca fata sa ramana in acel spital. Imi pare rau ca la noi nici un medic nu are puterea sa spuna „DA, nu putem sa va facem bine si va recomandam sa cautati clinici in alta tara”
        Medicii din Roma s-au zbatut pana la ultima suflare sa o resusciteze dar .. din pacate a fost prea tarziu!
        Un copil cu SCID in 80% din cazuri traieste.
        Am fost langa ei de cand au ajuns la spital in Roma si nu ma pot gandi ca …Doamne, ce nenorocire si ce nedrept este!!!!
        Un copil cu o boala 80% vindecabila si un frate compatibil 100% din cauza unor medici incompetenit numai este astazi printre noi!

        +1 voturi
        +1
        -1
        • ADEVARAT SPUS,AM TRECUT SI NOI PRIN asa CAZ,DAR MULTUMESC BUNULUI DUMNEZEU CACI NUMAI CU AJUTORUL LUI COPILUL TRAIESTE,LA CEREREA NOASTRA A FOST TRANSPORTAT COPILUL LA tirgu mures ,unde a ajuns intro stare critica,nici noua nu a vrut sa ne dea transport .

          0 voturi
          +1
          -1
    3. Si, tot din experienta ta – arata statisticile tale ca un tratament inceput mai repede are *exact* aceleasi sanse de reusita precum unul care a trenat (din cauza faptului ca micuta s-a nascut intr-o tara a lumii a treia, cu pretentii de esalonul doi)?

      Pana la urma – poti indica literatura care sa sustina procentul enuntat, sau l-ai scos din burta?

      +2 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.