joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Polițist lovit în fața Liceului de Artă. Șoferului i s-a întocmit dosar penal

    de Luci Precup | 17 ianuarie 2017, 11:05 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    Știri Arad. În această dimineață, în jurul orei 08:00, un agent din cadrul Biroului Poliției Rutiere Arad, fiind în timpul serviciului în zona Podgoria, a încercat să oprească șoferul unui autovehicul pe strada Petru Rareș, în cartierul Grădiște.

    Un echipaj al Poliției Rutiere a plecat în urmărirea acestuia, făcându-l într-un final să oprească. Ulterior s-a continuat urmărirea pe jos a șoferului, polițiștii au procedat la încătușarea acestuia. După somare, când polițiștii se apropiau, bărbatul a împins unul dintre polițiști, acesta din urmă fiind ultragiat.

    Pe numele bărbatului (35 ani) a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat și au fost întocmite actele premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

    Polițistul accidentat s-a adresat serviciului de Medicină Legală Arad, pentru a primi zilele de îngrijire medical necesare în urma rănilor suferite.

    Poliția a demarat cercetări cu privire la săvârșirea următoarelor infracțiuni: conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, vătămare corporală, ultraj.

    P.S. Din cauza unor neînțelegeri, informațiile cu privire la această întâmplare au fost contradictorii. Ne cerem scuze pentru inadvertențele apărute.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.