Accident spectaculos, cu victime și trei mașini implicate, la ieșirea din Arad spre Zădăreni (Foto)
Știri Arad. Un accident de circulație spectaculos s-a petrecut joi după-amiaza, în jurul orei 18:00, pe Drumul Județean 682, care face legătura între municipiul Arad și comuna Zădăreni.
Primele informații arată că este vorba despre un accident în care au fost implicate trei autoturisme. Astfel, un autoturism Volkswagen Golf de culoare albastră, care circula din direcția Arad înspre Zădăreni, la un moment dat a încercat să evite un biciclist care circula pe partea dreaptă a carosabilului, moment în care a fost izbit din spate de către un autoturism Volkswagen Golf de culoare roșie, care circula în aceeași direcție.
În același timp, șoferul unui autoturism marca Opel Astra de culoare albastră, care circula pe același drum, din direcția Zădăreni spre Arad, încercând să evite impactul cu celelalte două autoturisme, a tras de volan în partea dreaptă, moment în care autoturismul a părăsit partea carosabilă și s-a izibit de un cap de pod.
În urma accidentului, două femei care se aflau în autoturismul marca Opel au fost rănite, una dintre acestea fiind încarcerată între fiarele contorsionate ale autoturismului, dar fiind extrasă de către subofițerii ISU Arad prezenți la fața locului. Una dintre femei a suferit un traumatism la nivelului membrului inferior stâng, în vreme ce alta a suferit un traumatism toraco-abdominal. Cele două victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Arad cu ajutorul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
La fața locului s-au deplasat de urgență și echipaje ale Detașamentului de Pompieri Arad cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și șase subofițeri.
Totodată, polițiștii ajunși la fața locului fac cercetări cu privire la modul în care s-a produs acest accident.
Traficul pe DJ 682 a fost blocat preț de zeci de minute, mai mulți șoferi alegând varianta de a ocoli pe câmpul din apropiere.
Comentariile portalului
Aici este vorba de interese politice de aceea nu se renunță , faceți atunci să fie viabil și economic nu să plătim politruci din banii arădenilor .
Da, așa este sau aproape, iar în ceea ce îl privește pe Bibi, numai mâine nu-i poimâine...
ce asociatie care si unde ; asociatia cu frati nostri de scandal ; ca a; lceva ce ; principiul ; daca nu existau uni nu erau alti ; dar voi stelisti pana la moarte