În premieră, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” a surprins arădenii, duminică seară, în Sala Studio, cu o adaptare inedită a romanului „Flori de mină”, scris de Székely Csaba, elementul bizar și în același timp incitant al acestui spectacol constând în faptul că actorii arădeni au intrat în pielea unor personaje extrem de complicate, niște „extratereștri” frustrați de realitatea înconjurătoare și vitregiți de soartă. Bun venit în SECUIME!

„Mi a fasz…?” – am putea să ne întrebăm cu acest preludiu de înjurătură ungurească, exact așa cum, de altfel, a exclamat la un moment dat una dintre actrițe. Cum vine asta și, mai ales, oare cum s-au descurcat actorii arădeni într-o asemenea tentativă îndrăzneață? Mi-am dat seama, totuși, că actrița în cauză spunea de fapt „Mi-a fost…” (nu mai țin minte exact ce i-a fost), dar, în orice caz, tragi-comedia în regia lui Ștefan Iordănescu nu a dus lipsă de înjurături din tot străfundul inimii, fie în maghiară, fie în română. E de adăugat, neapărat: asta pe scenă, nu dinspre public!

Ionel Bulbuc (Ivan), Roxana Sabău (Ilonka, sora vitregă a lui Ivan), Ovidiu Ghiniță (Mihaly, doctorul), Adriana Ghiniță (Irma, vecina lui Ivan) și Florin Covalciuc (Illés, soțul Irmei) – deci niciunul dintre ei, ungur! – au reușit să facă o figură bună, aducând textului original o doză de umor în plus și chiar anumite glume din culise (poate suna mai bine să scriu „inside jokes”), care-i viza pe colegul actor de etnie maghiară, Zoltan Lovas, colega cu nume maghiar, Angela Petrean-Varjasi, precum și pe soțul acesteia, prezentatorul radio/tv Kristian-Ivan Varjasi. De aici e și citatul din titlu, „Lovas s-a spânzurat! Varjasi… amândoi, s-au spânzurat!”. Laitmotivul spectacolului este tocmai acesta: fenomenul misterios al numeroaselor sinucideri din secuime și viața mizerabilă a acestor „captivi” între Carpați, unde păstrarea tradiției e la ordine de zi… și anume consumul unui păhărel de țuică (házipálinka, kérem szépen!) în fiecare dimineață, apoi cu ocazia vizitei unui vecin sau a doctorului satului, înainte de plecarea acestora mai una mică, și încă una doar pentru stingerea nervilor acumulați pe parcurs… și tot așa, „tradiția” fiind în perpetuă reluare în diferitele faze ale zilei. Apropo de Kristian Varjasi, a apărut și el la începutul și la sfârșitul spectacolului, dar nu în carne și oase, ci – așa cum era de așteptat – pe un ecran LCD, jucând rolul unui prezentator TV al postului fictiv „DUMA TV” (adică dumă, în loc de postul real, Duna TV).

„Flori de mină” este prima parte din așa-numita „Trilogie a minelor”, iar cea de a doua parte, „Beznă de mină”, s-a mai jucat la Arad în cadrul Festivalului de Teatru Clasic din 2015, în interpretarea Teatrului Național din Pecs, Ungaria. (Vezi recenzia Special Arad AICI). Cunoscând, deci, continuarea, inevitabil mă așteptam la un nivel cel puțin la fel de înalt în ceea ce privește jocul artistic și eram pregătit să identific personajele principale din spectacolul ungurilor și în „Flori de mină”. A fost, totuși, o senzație diferită. Am pus asta pe seama limbii vorbite. N-ai cum să dai impresia că ești secui, când vorbești limba română. Cu toate astea, actorii Ionel Bulbuc și Florin Covalciuc au reușit să trezească la viață niște personaje care au radiat de originalitate și de umor congenital, întregul spectacol fiind, de fapt, terenul de joacă al celor doi.

Bulbuc a făcut din personajul Ivan un veritabil secui coleric, care-și „flutura” briceagul și drujba mai dihai decât Attila oștorul vieții, iar Covalciuc a transformat personajul Illés într-un playboy-wannabe rural tăntălău, stârnind hohote de râs plin simpla sa prezență pe scenă. O excelentă idee a fost și alegerea tricoului, pe care scria „Suicide Squad”. Carisma actorului Ovidiu Ghiniță nu mai are nevoie de nicio analiză aprofundată, naturalețea cu care joacă de fiecare dată făcându-l să îl prindă bine orice rol i se dă.

În schimb, deși în mare parte au jucat ireproșabil și foarte convingător, la un moment dat, Roxana Sabău și, în special, Adriana Ghiniță, care trebuiau să fie niște Xena flegmatice fără ocupație, păreau să facă o confuzie crasă între comportamentul unei secuience și cel al unei oltence, logoreea neinteligibilă și ieșirile impulsive împinse până la isterie aducând în derizoriu o anumită scenă care se presupunea a fi amuzantă. Nici finalul spectacolului nu a nimerit feng shui-ul, fiind întins fără prea mult rost, creând impresia că regizorului i s-a dus inspirația, brusc, pe ultima sută de metri. Nu e frumos din partea mea, totuși, să evidențiez aceste mici minusuri atunci când spectacolul, per total, a fost o reușită…

În plus, simt nevoia să precizez: culmea, prima-prima adaptare a romanului, cu actorii Companiei „Tompa Miklós” a Teatrului Naţional Târgu-Mureş (Marosvásárhely, kérem szépen!) din anul 2011, în coproducție cu Studio Yorick, NU a fost cu nimic mai presus decât varianta arădenilor, cu toate că actorii maghiari din acea zonă, teoretic, sunt mai mult decât familiarizați cu temperamentul secuiesc. Mă-nclin chiar să spun că spectacolul „Flori de mină” al teatrului arădean ar putea fi (din momentul în care se vor remedia acele mici scăpări) o adaptare mult mai spumoasă, explozivă și memorabilă decât „Flori de mină” (Bányavirág, kérem szépen!) de la ei acasă.

Odată cu această premieră, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” a încheiat stagiunea 2016-2017. Sperăm ca spectacolul să se regăsească și în programul stagiunii următoare, începând de toamnă.

Flori de mină

de Székely Csaba
Regia: Ștefan Iordănescu
Traducerea: Sándor Laszlo și Székely Csaba
Scenografia: Doru Păcurar
Costume: Oana Văran
Decor: Doru Păcurar

Sursa foto: Facebook / Teatrul Clasic Ioan Slavici