Zilele Șiriei, de astăzi și până duminică (Program)





Comunicat. Astăzi se dă startul celei de-a XVI-a ediții a evenimentului Zilele Șiriei, eveniment care va avea loc, timp de trei zile, pe Stadionul „Otto Greffner” din localitate. Organizatorii, Primăria comunei Șiria și Consiliul Local, împreună cu Centrul Cultural Județean Arad, Consiliul Județean Arad și ONG-ul „Cetatea Șiriei” au pregătit evenimente pentru toate gusturile și pentru toate vârstele.
Cei prezenți vor putea participa la un program divers, dintre care amintim: Sărbătoarea Iei, ediția a IV-a, Concursul Național de Interpretare a Muzicii Vocale Românești „Emil Monția”, ediția a III-a, Festivalul Cântecului și Jocului Popular în Podgoria Aradului, ediția a XIII-a.
Vineri, 23 iunie 2023, evenimentul debutează cu o ședință festivă a Consiliului Local Șiria. Întreaga comunitate va participa apoi, la inaugurarea Grădiniței cu program prelungit și after-school din comună. Un obiectiv mult așteptat, de care se vor bucura atât cei mici, cât și părinții și bunicii lor. Seara se va încheia cu inaugurarea Casei de Cultură „Ioan Slavici”. Publicul va fi încântat de prezența Grupului vocal „Podgorenii” Șiria, precum și a Orchestrei simfonice din Timișoara – dirijor: Andreas Schein și a tenorului Daniel Zah.
Sâmbătă, 24 iunie 2023, programul va include următoarele evenimente:
ora 11.00 – inaugurarea Centrului multifuncțional Galșa; inaugurare Sală de sport Galșa;
ora 13.00 – inaugurarea blocului ANL Șiria;
ora 16.00 – Festivalul Iei – ediția a IV-a; Concurs Național de Interpretare a muzicii vocale românești „Emil Monția” Șiria – canto muzică tradițională – acompaniază Orchestra Rapsodia sub conducerea muzicală prof. Vasile Rus;
ora 19.00 – grupul de majorete mini-mini REFLEX; Ama Maria Moldovan; premierea elevilor cu rezultate deosebite în anul școlar 2022-2023M; jocuri interactive; demonstrație de karate;
ora 22.00 – concerte – Ruby, DJ Kara.
Zilele Șiriei se vor continua duminică, 25 iunie 2023, începând cu ora cu Parada Portului Popular, urmată de concerte populare:
ora 16.30 – Ansamblul Folcloric „Șiriana” Șiria; Ansamblul Folcloric „Apăteana” Apateu; Ansamblul Folcloric „Doina Crișului” Ineu; Ansamblul folcloric „Armonia Mureșană” Sâmbăteni; Ansamblul Folcloric „Junii Podgoriei” Ghioroc; Ansamblul Folcloric „Păstrătorii Tradițiilor Românești” Covăsânț;
ora 19.30 – Grupul vocal „Podgorenii” Șiria – Voichița Suba, Alexandru Pop Zărăndan, Grupul Feciorii Zărandului, Grupul Sânzienele; laureați ai Concursului Național de Interpretare a muzicii vocale românești „Emil Monția” – acompaniază Orchestra Rapsodia;
ora 21.00 – invitați speciali: Alexandra Chira, Lavinia Goste și Grupul Instrumental „Valahia” – dirijor Marius Zorilă.
Comentariile portalului
Ești prost informat, dar nu asta contează. Polițiștii trag lunar, cu Beretta de 9 mm, cel puțin 10 cartușe pe tragere. Așadar, Popică Sebi să stea (...)
Pă ,,bătrâna doamnă" dacă o mai țin puterile ar face bine să meargă pă centură după niște bani cinstiți, nu dân bugetul primăriei! E (...)
De peste 100 ani occidentul lupta(asa zisa lupta) ptr.stoparea acestui flagel.Fara succces,drogurile,odata cu democratia au patruns in toata lumea.Oare de ce nu pot face politicienii, (...)