joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Zi de pandemie – în pribegie printre zimbri și vestigii dacice

    de Eugenia Crainic | 18 decembrie 2020, 3:22 PM | Blogul Special Arad | Recomandările editorilor

    2

    Știu, trebuia să fi scris deja despre excursia din ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae. Au apărut însă mereu și mereu alte subiecte, unele mai actuale decât altele, astfel că ieșirea a rămas pe locul al doilea. N-aș vrea însă s-o trec sub tăcere, cu atât mai mult cu cât urmează pentru toți mai multe zile libere, în care unii s-ar putea hotărî să meargă pe urmele pașilor noștri.

    Cum spuneam, înainte de duminica Sfântului Ierarh Nicolae, fiind o sâmbătă cu vreme bună și ajun de mare sărbătoare creștină, am hotărât, cu copiii, să facem ceva deosebit. Cercetând harta județului însă și marcând cu degetele mai toate locurile care-ar putea trece drept turistice, am ajuns la concluzia fie că „pe-acolo am mai fost”, cum ar fi Moneasa – „Maaami, n-ai ce să faci la Moneasa!” sau „Iaaarăși vrei să mergem la Cetate la Șiria și la Feredeu? –, fie că, pur și simplu, n-am identificat niciun reper care să se potrivească, în egală măsură, cu gusturile a doi studenți și ale unei eleve de zece ani, însoțiți de subsemnata, desigur, în calitate de șofer, de posesor de card – în caz de foame –, iar pe alocuri, de ghid turistic. Contabilizând fețele dezamăgite ale asistenței, aflate pe punctul de a renunța la orice excursie, în favoarea păguboasă a gadgeturilor din dotare (Dumnezeule mare!), îmi vine luminata idee: „Fraților, dar nu doar Aradul există în țara asta! Ia să vă duc eu în județul Hunedoara, care-a cam știut ce să facă în materie de turism, dezvoltând o rețea de obiective numai bune de vizitat!”. Zis și făcut! Echipați cu măști și încălțări comode, am ales să mergem spre Deva pe Valea Mureșului. Nu se făcea să-i ratăm frumusețea, chiar și așa, cosmetizată de proaspăta intrare în iarnă. Ne-am bucurat, dară, de natură, de culorile ei, de traficul aproape inexistent și de niște CD-uri găsite prin bord, cu muzică de care aproape uitasem, gen UB 40, Alphaville și Dire Straits, despre care copiii au opinat, la unison: „mami, parcă nu s-a cântat chiar de tot prost, pe vremea ta!” (Mai rămânea să mă întrebe dacă „pe vremea mea” se inventase curentul electric, că-i dădeam jos din mașină!).

    Și iată-ne la Deva, pe nesimțite. După un scurt popas la telefericul cu care aveam de gând să urcăm la Cetate, închis însă din motive de prea mare apropiere între oameni, respectiv după niște pungi ticsite cu junk food, pe care echipa de sunet m-a convins cu greu să le achiziționez de la un fast food amplasat strategic fix în ochii oamenilor, am ales să ne începem ziua la Muzeului Civilizației Dacice și Romane, aflat în palatul Magna Curia, sau castelul Bethlen, cea mai veche clădire monument istoric din Deva. Edificiul, construit în stil baroc, impresionează prin detaliile atent refăcute, dându-ți impresia că intri, cu adevărat, într-un palat veritabil. Poate din acest motiv fiica mea s-a declarat prințesă încă de la intrare.

    Custozii muzeului au avut grijă să se ocupe în detaliu de conservarea tezaurului patrimoniului cultural național în posesia căruia se află. Iar pentru ca vizitatorii să nu piardă nicio informație despre obiectele din muzeu și istoria lor, prin descărcarea unei aplicații în telefoanele personale și selectarea linkului muzeului, am putut afla cele mai inedite explicații despre toate cele trei secții ale acestuia, de istorie, științele naturii și artă, muzeul găzduind colecții de arheologie din perioadele preistorică, dacică, romană, premedievală și medievală timpurie, colecții numismatice, colecții de artă decorativă, de etnografie (costume populare, unelte, ceramică de Botiza, icoane pe sticlă), colecții de științe naturale (botanică, paleontologie etc.), dar și o bibliotecă de aproximativ 40000 de volume. Și-atunci să te ții: wow, cum se îmbrăcau dacii!, wow, ce bijuterii!, wow, sunt din aur?, wow, uite zimbrii, mami!, wow, dar asta ce-o mai fi? Ei bine, ne aflam în sala special destinată piesei de rezistență a muzeului: o matriță din bronz, folosită în antichitate la realizarea bijuteriilor din aur și argint, descoperită prin anul 2013 în situl Sarmisegetusa Regia, în urma unei furtuni, și a cărei valoare ar depăși un milion de euro. Cu telefoanele la ureche și cu ochii ațintiți pe matriță, am aflat: „ O enumerare a animalelor redate pe matriţă poate fi relevantă – animale reale: feline mari (leu, tigru, leopard), urs, mistreţ, lup, taur, bour/zimbru, câine, cerb, cal, ţap, antilopă, iepure, elefant, rinocer, hipopotam şi animale fantastice: grifoni (pe matriţă se află trei tipuri de grifoni: grifonul-vultur, grifonul-leu şi grifonul-lup). Unele dintre aceste animale se regăsesc frecvent în reprezentările antichităţii, pe spaţii largi, altele sunt mai rare şi pot da indicii privind datarea piesei. Tema scenelor prezente pe matriță (lupta dintre animale) este foarte veche şi răspândită pe spaţii culturale vaste. Pe matriţa de la Sarmizegetusa Regia sunt ilustrate două stiluri decorative distincte: cel mediteraneean, elenistico-roman şi unul inspirat din tradiţiile din lumea nord-pontică. Informaţiile oferite de cercetările arheologice și unele detalii iconografice de pe piesă indică faptul că aceasta a fost realizată şi utilizată în sec. I d. Hr. (poate a doua jumătate a acestuia) și la începutul secolului II d. Hr. Prezenţa matriţei în capitala Regatului Dac reprezintă o dovadă în plus a conectării acestui spaţiu cultural la fluxul artistic şi tehnologic de foarte bună calitate din antichitate”.

    Frumoasă experiență, Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva! Vorba copiilor mei: să-l recomandăm! Ceea ce și execut, prin aceste rânduri.

    De la Deva, pentru că în muzeu i-am văzut împăiați pe primii zimbri aduși în zona Hațegului, aflând de la ghidul portabil că „…în 1958, în zonă s-a creat o rezervaţie de zimbri, iar cele trei exemplare din colecţia muzeului devean sunt Podarek şi Polonka (primii zimbri care au fost aduşi din Polonia pentru a coloniza rezervaţia) şi urmaşul acestora, Roman…”, deci de la Deva a fost musai să ne îndreptăm spre Țara Hațegului, să nu cumva să ratăm zimbrii trăitori la ora actuală în Pădurea Slivuţ, o impresionantă arie naturală protejată de interes naţional, inclusă Geoparcului Dinozaurilor – Ţara Haţegului.

    Și iată-ne la Hațeg, în Pădurea Slivuț, unde, ca să ajungem la rezervația de zimbri, a fost nevoie să parcăm la o distanță de vreo 700 de metri, pe care i-am parcurs „per pedes”, cu o plăcere nedisimulată, prin pădure. O pădure neatinsă de neglijența umană, ai cărei pomi șuierau, fericiți, la gâdilarea discretă a unui vânticel călduț, de care se bucurau și miliardele de frunze ruginii răpuse de toamnă, ele însă alegând să se aștearnă în fața noastră sub forma unui covor numai bun pentru tăvălit și alergat.

    Cât despre zimbri… O minunăție! Rezervația de Zimbri din Hațeg e unul dintre puținele locuri unde mai poți admira aceste animale impunătoare și rare în același timp. În Pădurea Slivuț trăiesc nouă exemplare de zimbri. Animal impunător, zimbrul este considerat cel mai greu mamifer de pe uscat, greutatea lui ajungând până la 900 de kilograme. Poate atinge o lungime de trei metri și până la doi metri înălțime. Trăiesc, în general, 28 de ani, în captivitate, iar habitatul lor prielnic este pădurea. Din păcate, această specie, care domina pădurile de foioase ale Europei în Evul Mediu, este pe cale de dispariție, cu doar 3600 de exemplare rămase la nivel mondial. Ultimul zimbru din Moldova a fost ucis în 1762, iar din Transilvania în 1790. Dintre cei 3600 de zimbri existenți la ora actuală, 9 se află în Rezervația Zimbri Hațeg.

    Să vă mai spun că n-am putut să ne desprindem de zimbri până nu i-am văzut pe toți mâncând, umblând agale sau ajungând până lângă gardul despărțitor, pentru a-i vedea de aproape și a ne uita la ei în ochi? De prisos! O experiență de neuitat.

    Și pentru că se însera, am părăsit Pădurea Slivuț, după cea mai hrănitoare gură de aer perfect curat luată în ultimul timp. Cum să ne îndreptăm însă spre casă, când indicatorul de pe drumul național parcă înadins ne-a sărit în ochi, indicând direcția „Densuș – Biserica Sfântul Nicolae”. „Haideți s-o vizităm, zic, dacă tot e ajunul Sfântului Nicolae! Să ne rugăm țintit!”. Așa că, iată-ne, după câțiva kilometri parcurși spre direcția Caransebeș, în localitatea Densuș, unde am vizitat minunata Biserică „Sfântul Nicolae”, una dintre cele mai vechi biserici din România, datând, se pare, din secolele XII-XIII. A fost ridicată pe ruinele unei construcții din secolul al IV-lea d.Hr., având un plan pătrat, cu naosul străpuns de un turn, sprijinit pe o boltă și este dotată cu o adâncă absidă semicirculară; întreaga construcție este acoperită cu plăci de piatră, iar majoritatea materialului său provine de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, capitala Daciei romane (situate în apropiere). Iar pentru că în fața bisericuței medievale trona un bust al lui Nicolae Densușianu, pe drumul de întoarcere le-am povestit copiilor despre personalitatea acestuia. Nicolae Densușianu, născut în 18 aprilie 1846, la Densuș, Hunedoara, a fost un jurist și istoric român, membru corespondent al Academiei Române, care este cunoscut mai ales prin lucrarea sa „Dacia preistorică. Frații Nicolae și Ovid Aron Densușianu (fost filolog, lingvist, folclorist, istoric literar și poet român, membru titular al Academiei Române și profesor la Universitatea din București) au fost fiii parohului din Densuș, Bizantius Pop și al Sofiei.

    Și gata ziua. O zi plină, din zori și până-n seară, în care ne-am plimbat și am și învățat, așa cum vă îndemn să faceți și voi, cu proxima ocazie. De reținut cu orice chip: nu ne-am întâlnit cu nimeni. Dar absolut cu nimeni. În zi de iarnă, până-n seară (rima a rămas undeva în vară!), n-am dat cu ochii de nimeni, excursia fiind numai bună de organizat în vreme de pandemie. Doar cu voi și ai voștri.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru Eugenia Crainic

    1 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.