Zelenski a fost primit cu aplauze în Congresul SUA. „Anul viitor va fi un punct de cotitură”





Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, aflat miercuri într-o scurtă vizită la Washington, a susținut un discurs în fața membrilor Congresului american, în care a dat asigurări că armata țării sale nu va ceda în fața agresiunii ruse și a cerut SUA să sprijine în continuare Ucraina, relatează News.ro, citat de Libertatea.
Într-un discurs în limba engleză, în care a făcut trimiteri la Al Doilea Război Mondial, comparând lupta Ucrainei împotriva Rusiei cu bătăliile împotriva Germaniei naziste a lui Hitler din 1944, Volodimir Zelenski a subliniat că țara sa rezistă după zece luni de război datorită ajutorului primit.
„Ucraina este în viaţă”, le-a spus liderul de la Kiev membrilor Congresului, după ce a fost primit la Casa Albă de președintele Joe Biden. „Contrar tuturor calculelor şi scenariilor sumbre, Ucraina nu a căzut. (…) Şi asta îmi dă un motiv bun pentru a împărtăşi cu voi prima noastră victorie comună. Am învins ruşii în bătălia pentru a cuceri conştiinţa lumii. Nu ne este frică. Ucraina a obţinut această victorie şi ea ne dă un curaj care inspiră întreaga lume. America a obţinut această victorie. Europenii au obţinut această victorie. Tirania rusă a pierdut controlul asupra noastră”, a spus președintele Ucrainei, adăugând că țara sa și SUA „sunt aliate în această bătălie”.
„Anul viitor va fi un punct de cotitură, punctul în care curajul ucrainean şi hotărârea americană vor garanta libertatea Ucrainei, libertatea oamenilor care îşi apără valorile”, a spus liderul ucrainean și a cerut SUA să consolideze sancțiunile la adresa Rusiei pentru ca aceasta „să simtă cât de costisitoare este cu adevărat agresiunea sa”.
Totodată, Volodimir Zelenski a vorbit despre un plan de pace în zece puncte pe care l-a discutat cu omologul său american.
Sursa: Libertatea
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)