Weekendul se anunță cu distracție „pe ștrand”, la Festivalul Berii





Ești din Arad dacă îți amintești că distracția e musai să fie „pe” ștrand. Acesta este și mesajul pe care îl transmit organizatorii Festivalului Berii, un eveniment cu tradiție a orașului, care nu s-a mai organizat de ceva vreme, dar revine în perioada 24- 26 iunie. Principalul organizator, Călin Costea, de la Studio Fan, împreună cu primarul Municipiului Arad au susținut astăzi o conferință de presă prin care invită toți aradenii și nu numai la îndrăgitul festival, pentru a se bucura de berea rece și diversificată, împreună cu familia și cu prietenii. Notabil este și line up-ul celor trei zile de concert, care ne promite o experință de amintit peste ani.
Cu o traditie de acum 23 ani, Festivalul Berii își păstrează locația inițială, Ștrandul Neptun, o decizie la care organizatorii au căzut la comun acord cu Primaria Municipiului Arad, dar si cu restul comercianților aflati deja acolo, de la care se vor putea cumpăra și alte sortimente de bere. În perimetrul festivalului sunt pregătite 24 de locații, unde predominant se va găsi bere de la două dintre cele mai cunoscute companii, Ursus și Ciuc, această colaborare fiind o premieră în zona de vest, după cum a explicat Costea, iar prețul unui pahar a fost plafonat la 5 lei, pentru a fi accesibil pentru oricine. Berea va putea fi cumpărată cu cash, nu s-a optat pentru utilizarea jetoanelor.
Cei de la Studio Fan au amplasat două scene, pentru a oferi publicului o atmosferă cât mai plăcută și diversificată, susținând astfel și artistii locali, care vor urca pe scena mică, aflată în apropierea pasarelei de peste Mureș. Scena mare, care va fi amplasată în parcarea către podul Decebal, va găzdui trupele mari, precum Paraziții (vineri), Dr. Alban (sâmbătă) și Rednex (duminică).
„În weekendul care urmează e festivalul berii pe ștrandul din Arad, în zona comercială. Așteptăm pe toată lumea cu drag. Am plafonat prețul la bere, de comun acord cu comercianții, pentru berea premium la pahar, care va fi 5 lei, dar se vor găsi și alte sortimente la alte prețuri, după gust, dar mă bucur că am reușit să avem înțelegere din partea marilor producători să avem bere la acest preț, pentru că este un festival al berii și toată lumea trebuie să se bucure de bere. Reinventăm un festival care ducea în trei până la 70-80 de mii de oameni la Arad și sunt convins că și acum, alături de arădeni, se vor bucura și mulți timișoreni sau cei din Oradea. Așteptăm pe toată lumea, să ne vedem cu bine la un pahar de bere”, a spus primarul Călin Bibarț.
„Vom avea muzică și foarte multă bere bună, servită în foarte multe locuri, ca toată lumea să aibă acces rapid și să nu existe cozi. Vom avea și două scene, programul pe cele două scene vor avea la un moment dat două ore în care se va suprapune, această amplasare am gândit-o ca oamenii să circule în toată zona comercială, să nu rămână într-o singură parte, respectiv încercăm să reiterăm ceea ce a fost acum mulți ani”, a spus Călin Costea.
Pentru organizarea festivalului, au fost necesari circa 800.000 lei, din care 200.000 lei au fost oferiți din bugetul local, de Primărie. Până la ora actuală au fost vândute circa 2000 de abonamente, însă punctul „forte” sunt considerate biletele de o zi, despre care organizatorii spun că au avut mare trecere și printre oamenii din județele alăturate.
Biletele de o zi au prețul de 50 de lei, abonamentele sunt 99 de lei, respectiv 75 de lei ca pachet familial dacă se cumpără 5 bucăți, iar pentru a nu încurca accesul celorlalți comercianți de la ștrand și cei care au căsuțe acolo, s-a luat decizia ca aceștia să primească cu toții invitații gratuite în cele trei zile de festival.
Programul complet al festivalului îl puteți consulta în tabelul de mai jos:
– Sorana Dîmb –
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)