Weekend sportiv arădean: Competiții de baschet, volei, handbal și șah





Sportul arădean propune fanilor de pe Mureș, încă din primele zile ale anului, competiții interesante.
Sub panoul fetelor, FC Baschet Arad întâlnește pe CSM Târgoviște (sâmbătă, ora 18.30, Sala Sporturilor „Victoria”) în prima etapă a Top 6 LNBF. Disputa se anunță una disproporționată, ultimul duel direct având loc acum două luni și jumătate, în Cupa României, arădencele impunându-se cu categoricul scor de 78-37!
Meciul va fi transmis și pe canalul de youtube al forului de profil, FRB TV.
Volei oficial la Nădlac
Un alt meci oficial are loc la Nădlac, în CN de volei-junioare, gazdele de la CS Victoria primind replica LPS Bihorul Oradea (sâmbătă, ora 12.00 – sala de sport din Nădlac). Disputa este o restanță din prima etapă a returului, programată în 22 decembrie 2019, Nădlacul ocupând locul III în Seria F, iar LPS Bihorul, ultimul (6).
19 echipe pentru Fan Cup
Tot la fileul voleiului se întrec sâmbătă (între orele 9.30 – 17.00; Sala Polivalentă) nu mai puțin de 7 echipe feminine (Westar I, ProVolei II, Hand United; toate din Arad – grupa A; Continental Timișoara, ProVolei III, Westar II și ProVolei II – grupa B) şi 12 masculine (Alternative Timișoara, LPS Bihorul Oradea, ProVolei seniori – grupa A; Avântul Transilvania Reghin I, Continental Timișoara, ProVolei juniori – grupa B – prima grupă valorică; Fan Arad, ProVolei Speranțe, Reghin II – grupa C; BRSE Debrecen, Reghin III și Amatorii Arad – grupa D – seria valorică II)). Toate formațiile luptă în cadrul primei ediții a Fan Cup Arad.
Memorialul „Teo Țucudean” la handbal
Memorialul „Teo Tucudean” la handbal masculin a ajuns la a XII-a ediție. Acesta va avea loc duminică, 12 ianuarie, la Sala Sporturilor din Arad, începând cu ora 09:30. Echipele Old Boys Arad, CS Inoan Arad, ACS Academia White Star Lipova și CS Unirea Sântana vor juca în amintirea lui Teo Ţucudean, unul dintre oamenii cu inimă mare care a contribuit la susţinerea handbalului arădean, trecut în nefiinţă în urmă cu 16 ani.
Jurnaliștii mută pionii
Ediția cu numărul XIV a Cupei Presei la șah rapid va avea loc vineri, 10 ianurie, de la ora 17.30, la sediul Șah Club Vados Arad (președinte Alin Câmpeanu).
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)