Vreme de ștrand în vestul țării! Cum „ne ardem” vremea în următoarele trei zile





Vremea va fi caniculară azi, mai ales în Câmpia Română, unde temperaturile vor urca până la 36 de grade Celsius. Căldura va fi greu de suportat în sud şi sud-est unde indicele temperature-umezeală va trece de pragul critic de 80 de unităţi. Pentru nordul şi centrul ţării meteorologii anunţă ploi scurte de vară şi vânt cu intensificări.
La noapte cerul va fi variabil, noros în est, vest, nord şi centru şi senin în restul ţării. Şansele de precipitaţii sunt reduse, spun meteorologii, iar vântul va sufla slab şi moderat. Minimele nocturne se vor încadra între 11 şi 22 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul ţării.
Canicula se va menţine şi în următoarele zile, mai ales în sudul ţării, unde disconfortul termic va fi accentuat. Mâine sunt prognozate ploi torenţiale şi chiar căderi de grindină în zonele montane şi cele deluroase, iar vineri, în a doua parte a zilei, va ploua în sudul ţării şi la munte. Maximele termice vor ajunge la 36 de grade Celsius, iar minimele vor fi cuprinse între 12 şi 23 de grade Celsius.
sursa: mediafax
Comentariile portalului
Ce au mai devenit gardienii publici ,specialiști în construcții. Ei sesizează ca nu e așa și pe dincolo o constructie;chiar sunt competenți în construcții?
Bine ca am aflat ca e a unui politician. Nu mai întru niciodată acolo
Mult, foarte mult, d-le Grindeanu!!!, oare, câți centimetri, mai aveți în plan?, că după atâta amar de ani la transporturi, este rezultat record!( doar la bătut (...)