Vrei să mergi la Festivalul Clătitelor? CJA îți recomandă rute alternative pentru a ajunge la Moneasa, căci drumul e în reparație





Comunicat. Arădenii care doresc să participe la Festivalul Clătelor, care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, la Moneasa, au la dispoziţie rute ocolitoare pentru a ajuge în staţiune. Consiliul Judeţean Arad anunţă că pe tronsonul Pâncota-Seleuş, în lungime de şapte kilometri, se realizează lucrări de refacere totală a drumului. Carosabilul va fi lărgit, se realizează acostamente pe ambele părţi, se decolmatează podeţele şi se reprofilează şanţurile. Lucrarea a fost începută în luna iunie, iar Consiliul Judeţean Arad își dorește ca întreaga lucrare să se finalizeze în acest an. Drumul Pâncota-Seleuş este o arteră rutieră foarte importantă, pe care circulă foarte multe vehicule şi care prefigurează cea mai importantă investiţie în infrastructura judeţeană, drumul Arad – Şiria – Pâncota – Buteni.
Acestea sunt motivele pentru care cei care doresc să ajungă la Moneasa sunt sfătuiţi, pentru a evita disconfortul provocat de lucrări, să aleagă una dintre cele trei rute alternative:
– Arad – Chişineu Criş – Ineu – Moneasa;
– Arad – Sântana – Sintea Mică – Ineu – Moneasa;
– Arad – Şiria – Târnova – Buteni – Sebiş – Moneasa.
Comentariile portalului
Azi am trecut pe la punctul de la Teatru unde era inchis.
Bravo Jegusor, fix artificiile si dosirea averilor voastre sunt prioritatile Romaniei! M00ie lacheul Valea si celor ce l-ati votat pe holimpicul de garsoniera!
Cine-i prostu' dat afara din strana??? Gigiiiií.