vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Votat în 42 de secunde! Ședința Consiliului Local Municipal a durat mai puțin de un minut

    de Lucian Dănilă | 12 ianuarie 2015, 3:47 PM | Știri Arad

    1

    Consilierii locali municipali au fost convocați luni dimineață pentru o ședință extraordinară care avea doar un proiect de hotărâre pe ordinea de zi. Ședința a fost precedată de o întâlnire a comisiilor din cadrul CLM, după care în Sala Ferdinand din Palatul Administrativ au fost invitați și reprezentanții presei.

    Nici nu am reușit încă să semnăm foaia de prezență că președintele ședinței a și anunțat finalul acesteia! Aproximativ 42 de secunde a durat totul la proiectul de hotărâre nr. 3/2015 privind acoperirea pierderilor induse de prestarea serviciului public de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat şi neacceptate în preţ/tarif, înregistrate de SC CET Hidrocarburi SA.

    Evident, mai mult au durat discuțiile post-ședință. Consilierul social-democrat Marin Lupaș a cerut explicații de la directorii de la CET, dar acestuia i-a fost închis microfonul. „Ne puneți pumnul în gură?”, l-a întrebat el pe președintele ședinței Sergiu Bâlcea? Târziu însă, consilierii deja părăsiseră sala… Și astea se întâmplă în Arad…

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Pierderile din sistemul centralizat de termoficare ar trebui sa fie problema nr 1 a CLM.Daca banii europeni sau cei din bugetul local s-ar dirija catre adevaratele prioritati ale aradenilor(costurile cu incalzirea afecteaza pe tot aradeanul locuitor la bloc),atunci s-ar investi in reabilitarea CET-ului si a intregului sistem de distributie,in loc sa se investeasca in poduri peste Mures(la distanta de 200ml),parcari peste parcuri si arteziene pe Mures.

      +1 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru civica

    3 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.