joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Voluntarii au curățat esplanada de pe malul Mureșului. Urmează repararea elementelor ornamentale și îndreptarea unei vechi erori care punea în pericol structura

    de Raluca Medeleanu | 4 noiembrie 2020, 9:43 AM | Știri Arad | Strada | Topic special

    1

    În decursul acestui an, voluntarii de la Aptiv și Rubio Pro Copilărie Pro Viață au trecut la treabă pentru a readuce la viață anumite zone părăginite din centrul Aradului. După ce au înfrumusețat parcul de lângă hotel Continental (actualmente numit „Parcul Bujor Buda”), iar apoi au vopsit poarta cu păuni a clădirii nr.84-86 de pe Revoluției, iată că acum au „luat cu asalt” esplanada de pe malul Mureșului.

    Lăsată de izbeliște de ani de zile, cu fântâna stricată, ghivece sparte și peretele mâzgălit cu semnături „artistice”, cu greu îți poți închipui ce zonă frumoasă era această esplanadă pentru arădenii de altădată. Pe vremuri, aici lumea se destindea în timpul liber, ieșită la plimbarea de duminică, și asculta fanfara militară. Acum, e doar încă un loc posomorât care ne amintește de lucrurile frumoase care se întâmplau cândva în oraș.

    Totuși, cele două asociații sunt puse pe fapte mari și în această săptămână au reușit să se ocupe de prima etapă: curățarea așa numitelor „graffitti-uri”.

    Am vorbit cu Ciprian Cristea de la „Pro Copilărie”, iar acesta ne-a spus că urmează refacerea jardinierelor și a treptelor. Sablarea a fost realizată de LSP-Lucrări Speciale Profesionale (o firmă care se ocupă cu restructurări de monumente istorice), sub formă de sponsorizare. Elementele de granit au fost furnizate de arădenii de la GVB, iar de repararea elementelor ornamentale se ocupă sculptorul Camil Păcurar.

    123771479 379945046485042 5266301459300866791 n

    123715118 657517351553415 5452277659761895253 n

    123490919 685123605447981 5272605596157753763 n

    Astăzi, se face impermeabilizarea travertinului cu o soluție specială, care să asigure aspectul proaspăt al culorii pentru o perioadă mai lungă de timp și să împiedice „lipirea” mușchilor de pământ.

    Pe lângă această intervenție, la ora actuală echipa de lucru încearcă mai întâi să găsească o soluție tehnică pentru a îndrepta o greșeală comisă în urmă cu ani buni, înainte să înlocuiască asfaltul cu pavaj. Sus, pe esplanadă, atunci când s-a turnat stratul de asfalt, s-au astupat gurile de scurgere ale apei, iar acest lucru a dus la infiltrarea apei în structură.

    „Sub asfalt, acum zeci de ani s-a așternut pământ, după atâtea ploi și o intervenție total neadecvată de obturare a gurilor de scurgere, toată apa se infiltrează sub acest strat de asfalt și este posibil să găsim porțiuni tasate, goluri care, în timp, ar fi dus, dacă este așa, la surpări ale platoului balconului. Dorim să oferim o soluție tehnică care să schimbe total direcția de scurgere a apei, astfel încât aceasta să nu mai ajungă deloc în aproprierea peretelui. Din păcate, experiența ne arată că întreținerea unor asemenea guri de scurgere se face defectuos, astfel că acestea se vor înfunda constant cu material vegetal. De aceea am găsit soluția tehnică ce nu implică atât de mult factorul uman”, ne-a spus Ciprian Cristea.

    În ceea ce privește planul anunțat inițial la întâlnirea din vară de la Consiliul Județean, acela de a înlocui fântâna existentă cu una în formă de stea, care să simbolizeze Cetatea Aradului, Cristea ne-a declarat că este încă un subiect care e „în dezbatere” și că el personal, după ce a văzut-o acum curățată, nu ar mai modifica-o. Rămâne astfel de văzut ce vor hotărî toți cei implicați.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru Adela

    9 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.