Volumul „În labirintul speranței – capitole din istoria maghiarilor din Arad, între 1944 și 1989” a fost lansat miercuri, în Sala „Vasile Goldiș” a Consiliului Județean. Este parte a unui proiect editorial dedicat recuperării istoriei locale, scoțând la lumină episoade dureroase, dar esențiale.

„În labirintul speranței – capitole din istoria maghiarilor din Arad, între 1944 și 1989” este cea de-a treia carte din seria dedicată istoriei Aradului, fiind scrisă de Király András, Lehoczky Attila, Matekovits Mihály, Munteanu Tibor, Puskel Péter și Ujj János, tradusă în limba română de Gabriel Constantinescu, Molnár-Sólya Emília, Gabriel Roman și Witman Anikó și publicată la Editura Gutenberg Univers, cu sprijinul Bibliotecii Județene „A.D. Xenopol”.

Evenimentul de lansare a reunit trei dintre autori, Péter Puskel, Ujj János și Matekovits Mihály, coordonatorul proiectului Doru Sinaci, directorul bibliotecii Ionel Bulbuc și traducătorul Gabriel Roman. Moderator a fost Ioana Nistor, reprezentantă a bibliotecii, iar Gregoria Holhos-Vaida a oferit un moment muzical, la vioară.

„Istoria nu e un simplu exercițiu academic, ci reprezintă demnitatea colectivă. Această carte reflectă o perioadă în care vocile trecutului încă se aud și trebuie ascultate”, a spus Ioana Nistor, deschizând evenimentul.

O istorie comună, nu istorie în paralel

Doru Sinaci, inițiatorul proiectului din limba română, a subliniat nevoia de a abandona istoriile paralele în favoarea unei înțelegeri comune:

„Istoriile paralele nu ajută la nimic. Ne-am așezat la o masă să scriem o istorie comună”, a declarat el, amintind două episoade din secolul al XIX-lea – o scrisoare a lui Ioan Slavici și un discurs al episcopului Iosif Goldiș – care pledau pentru conviețuirea armonioasă româno-maghiară.

Péter Puskel a rememorat începuturile proiectului, mărturisind că nu se aștepta să devină unul de o asemenea amploare. Pe această cale a adresat mulțumiri tuturor celor implicați.

„Ne gândeam la cititorii de limbă maghiară, mai ales cei în vârstă, care merită să afle – poate în ultima clipă – această istorie. Apoi am prins curaj și am continuat”, a spus el, adăugând că ideea traducerii în română a venit din dorința de a face cunoscut conținutul și celor care nu cunosc limba maghiară.

Educația – garanția supraviețuirii minorității

Matekovits Mihály,, care a scris două capitole din carte, unul despre istoria tenisului din Arad și unul despre educație, a subliniat rolul capital pe care îl are școala în conservarea unei comunități minoritare: „Capitolul cel mai lung pe care l-am tratat este învățământul în limba maghiară din municipiu. O minoritate națională, într-o localitate oarecare, într-un sat, într-un oraș, poate să se mențină dacă are școală. Fără școală în limba respectivă, oamenii nu mai citesc cărți în limba respectivă, deci editura de cărți dispare, nu mai citesc ziare, nu mai merg la teatru, înseamnă că pentru menținerea unei minorități și pentru progresul acestei minorități este foarte important învățământul în limba respectivă”.

Amintiri dintr-o copilărie cenzurată: drapele ascunse, cuvinte tăinuite

Autorii cărții, făcând parte dintr-o generație care păstrează încă vii anumite evenimente istorice, și-au dorit să sublinieze importanța de a transmite tinerilor experiențele trăite în perioada comunistă, pentru ca aceștia să înțeleagă greutățile acelor vremuri și să nu repete greșelile trecutului. Cartea este considerată necesară tocmai pentru a păstra vie memoria unei epoci dureroase și pentru a oferi lecții generațiilor viitoare.

Astfel de exemple a evocat și Ujj János, care s-a arătat inițial reticent față de titlul volumului. Scriitorul a oferit două amintiri personale din copilărie, legate de frică, cenzură și speranță. Prima amintire a fost de la finalul anilor 1940, când bunica sa a pălmuit-o pe verișoara lui, după ce a observat că îi arăta, lângă geam, o ilustrată cu Petofi Sandor ținând drapelul maghiar, iar alta a fost un discurs bilingv susținut de Groza la Arad, care a dat familiei sale speranțe către o perioadă mai bună, însă care s-au destrămat ulterior, pe măsură ce s-a instaurat definitiv comunismul.

„Pentru prima și ultima dată am văzut cum i-a dat o palmă verișoarei, care era cu șase ani mai mare decât mine, spunând: tu trebuia să știi că această carte nu se pune în fereastră! Am fost foarte mirat și ulterior am aflat cauza. În Pârneava, pe strada aceea, erau 12 case: 8 familii maghiare, 3 familii române și o familie de țigani. S-au înțeles perfect, în afară de o singură persoană. După aceea am aflat, era un fost legionar care a terorizat și după 1941, după ce rebeliunea legionară a fost înfrântă și Garda de Fier a fost interzisă, dar a terorizat toată strada. În fața casei lui era interzis să se vorbească în altă limbă decât română. Asta e explicația de ce bunica mea a dat acea palmă. De aici am pornit, dar spun și de ce am acceptat speranța din titlu.

Tot în aceeași perioadă, final de ’40, aceeași bunică a venit entuziasmată acasă, de la un miting ce a avut loc în fața primăriei. După ce pe strada respectivă nu era voie să se vorbească în limba maghiară, a spus: în fața primăriei a venit prim ministrul Groza, a rostit o cuvântare în limba română și o cuvântare în limba maghiară. Aceasta a fost speranță… eh, speranțele de atunci nu s-au adeverit. Și acum vă spun un lucru: în perioada interbelică, în Arad, au apărut peste 350 cărți în limba maghiară. În 20 de ani. Deci în perioada deja cu administrație românească. Apoi, după 1949, până în 1989, au apărut exact două cărți editate la Arad în limba maghiară: o carte de etnografie și o antologie a cenaclului literar Toth Arpad. Atât a fost. Speranțele noastre s-au pierdut. În 45 de ani vă dați seama cât de multe au fost și cât de puține au rămas. În acest volum este vorba de perioada comunistă, despre care nu trebuie să le vorbesc celor care au trăit atunci, ei își dau seama ce era pe capul nostru și slavă Domnului că am scăpat de acea perioadă în 89! ”, a spus Ujj János.

Mesajul pentru tineri

Gabriel Roman a încheiat cu un apel adresat tinerilor, care, în opinia sa, nu conștientizează cât de mult s-a suferit pentru libertatea de azi:

„Mereu am sesizat hârele astea dintre comunități. Și nu pot să nu remarc cât de stupide sunt și că sunt absolut sterile, nu produc niciun rezultat. Rezultate mult mai bune pentru ambele comunități aduce colaborarea și cred că este spiritul secolului XXI, dacă tot pretindem – sper – că am învățat ceva din istorie, e să colaborăm. Un al doilea motiv important pentru cartea asta este contextul (…). În «Labirintul Speranței» o să observați perioada comunistă, din 44 până 89. Eu am gustat-o ca și copil. Nu am suportat consecințele, dar țin minte că tot timpul îmi spuneau: «să nu spui la școală că tata ascultă Europa Liberă, că o încurcă!», sau cum mă trimitea mama cu tichetele să iau uleiul, sau pâinea…

Oamenii ăștia care acum sunt la 25 de ani, nu realizează că pentru asta au murit oameni, ca ei să poată merge liberi. Dacă nu le convine în Germania, pot să meargă în Italia, sau unde vor ei. Simplul fapt că li s-a oferit posibilitatea să conteste, i se datorează sistemului democratic în care trăim. Bineînțeles că știm că nu este o societate perfectă. Să ne ferească Dumnezeu de perfecțiune! Dar ei nu realizează. Și aici intervine importanța volumului nostru. Generațiile din urmă au trăit pe pielea lor. Măi, copii, mă! Ce aveți voi astăzi și vi se pare firesc și normal, pentru asta s-a luptat și au murit oameni. Așa că apreciați ce este!”, a spus Gabriel Roman.

Cartea va fi disponibilă, gratuit, și în format digital pe site-ul Bibliotecii „A.D. Xenopol”, și a avut parte de lansări atât la Arad, cât și la Gyula, așa cum a fost și în cazul celorlalte volume din serie.

Citește și:

A apărut și al doilea volum din cele patru, tradus din maghiară în română: „Numele rămâne Arad!”

Lansarea cărții „Învățătorii. Autoportretul unei generații”. Lavinia Betea: „Educația nu este o corvoadă, este un lux după care au tânjit generații de strămoși ai noștri”