Vocea Radio Europa Liberă, Ioana Măgură Bernard, a murit la 82 de ani





Ioana Măgură Bernard, una dintre marile voci ale Radio Europa Liberă, a murit în Statele Unite pe 2 august, la vârsta de 82 de ani, după o viaţă lungă şi plină de suferinţă. la Aceasta s-a născut la 24 mai 1940 în România şi era cea care, în perioada comunistă, anunţa ştirile zilei. Anunţul a fost făcut de fostul jurnalist al Radio Europa Liberă Liviu Tofan. „Ioana Măgură Bernard a murit. Dumnezeu s-o odihnească! Era sigură că se va reîntâlni acolo cu Noel”, a scris Tofan pe pagina sa de Facebook.
Viaţa şi cariera Ioanei Măgură Bernard
Ioana Măgură Bernard a studiat actoria la Institutul de Artă Teatrală şi Cultură Cinematografică (IATC, astăzi UNATC) din Bucureşti. După absolvire, a fost repartizată la Craiova, dar a reuşit să se întoarcă la Bucureşti în 1963, crainică la radio şi televiziune, potrivit Radio Europa Liberă. Între 1964-1968 a fost una din cele mai cunoscute prezentatoare ale Televiziunii, iar momentul de glorie a venit în 1969, când a prezentat a doua ediţie a festivalului de muzică „Cerbul de Aur”, de la Braşov, alături de Ştefan Bănică .
Tot în 1969 a fugit în Occident. „Dacă a fost bună de Televiziunea română, este bună şi de Europa Liberă”, relata Ioana Măgură Bernard argumenul directorului de atunci al Europei Libere, Noel Bernard (25 februarie 1925- 23 decembrie 1981), când a decis să o angajeze, în 1970. Doi ani mai târziu, cei doi s-au căsătorit. A rămas la Europa Liberă până în vara anului 1995, când postul de radio s-a mutat de la München, din Germania la Praga, în Republica Cehă.
„Nu m-am considerat vreodată un simbol, ci doar un bun profesionist, care-şi face datoria. Simbolul libertăţii pentru milioane de români a fost Radio Europa Liberă. Abia în 1995, când REL a închis studiourile din München şi s-a mutat la Praga, am ieşit la pensie şi m-am stabilit în California, unde locuia fiica mea împreună cu soţul ei şi cu nepoţelul meu de un an. Din acel moment, cariera mea în radio s-a încheiat şi am debutat în cea de bunică: îndeletnicirea mea principală în ultimii 14 ani“, povestea ea într-un interviu pentru Adevărul în 2001.
Din imaginea televiziunii române, a devenit vocea Europei Libere, a dispărut de pe micile ecrane, a trecut în spatele microfonului, dar a rămas mereu o prezenţă vie în cotidianul a milioane de români. Statistic vorbind, în ultimii ani ai comunismului, de la microfonul Europei Libere, Ioana Măgură Bernard a ajuns în casele mai multor români, decât orice prezentator de televiziune (audienţa Europei Libere, potrivit cercetărilor de audienţă era de peste 70%), mai menţionează sursa citată.
A fost crainică de ştiri, dar a citit şi scrisori şi documente ale unor disidenţi români şi din alte ţări ale lagărului socialist pe care Radio Europa Liberă le difuza pentru a-i ţine pe români la curent cu mişcările de protest anti-comuniste din acea epocă. O bună bucată de vreme, Ioana Măgură Bernard a realizat la radio Europa Liberă programul intitulat „Oameni, Idei, Atitudini”, al cărei oaspete avea să fie ea însăşi în decembrie 1990, într-un program moderat atunci de Emil Hurezeanu. În iunie 1997, Ioana Măgură Bernard a fost invitată la un alt program al Europei Libere, „Oameni, Destine, Istorie”, realizat şi prezentat de regretatul Mircea Iorgulescu.
Citeste mai mult: adevărul
Comentariile portalului
Cu „i rest my case’ sunt perfect de acord. Cum spuneam, insistați ca un troll. Dar n-am niciun dubiu că într-adevăr credeți cu tărie toate elucubraț (...)
Situatia Ungariei e dovada esecului politicilor UE si a unui model dictatorial catre care au "alunecat"(aplicantii politicilor astea am afirmat ca le preaslaviti). Ungaria pana in trecutul nu prea (...)
Din construcție mailul are patru sau cinci bazine imense cu apă și hidranți tocmai pt. stingerea incendiilor!